„Stări ale sufletului”

Un articol de: Ștefania Coșuleanu - 12 Decembrie 2022

Academia di Romania din Roma și Institutul Cultural Român organizează, în perioada 9-29 decembrie, expoziția de artă contemporană „Stări ale sufletului” a artistei Anca Boeriu, președinta Secției de grafică a Uniunii Artiștilor Plastici din România şi cadru didactic la Catedra de grafică a Universității Naționale de Artă din București. 

Curatoriată de Ana Negoiță, expoziţia este gândită ca o instal­ație-colaj cu lucrări și obiecte de diferite dimensiuni, o metaforă prin care artista îi aduce pe cei din jurul ei, pe cei pierduți sau pe cei regăsiți, pe cei visați și pe cei doriți alături de un amalgam de idei, gânduri și sentimente, după cum se arată pe site-ul icr.ro. Anca Boeriu abordează o serie de tehnici care sunt integrate într-un demers multimedia: lucrări de grafică de mari dimensiuni, ceramică, instalații obiect etc., lucrări care relevă o cercetare interdisciplinară. 

Expoziția de la Galeria de Artă a Academia di Romania din Roma (Viale delle Belle Arti 110) este organizată în parteneriat cu Centrul de Exce­lență în Studiul Imaginii din cadrul Universității Bucu­rești și Galeria Galateca din Bucu­rești.