Statele din zona euro, dispuse să garanteze finanţarea băncilor

Data: 13 Octombrie 2008

Cele 15 ţări din zona euro, ai căror reprezentanţi s-au întâlnit duminică, la Paris, într-o reuniune de urgenţă, sunt dispuse să garanteze temporar operaţiunile de refinanţare a băncilor, potrivit unui proiect de declaraţie comună. Conform documentului, statele vor avea dreptul să intervină pentru a susţine fondurile bancare, furnizând garanţii, asigurări sau alte „dispoziţii similare“. Proiectul de document stabileşte, totodată, dreptul guvernelor de a înlocui active de calitate scăzută cu titluri de stat. Şefi de stat sau de guvern ai „celor 15“ au început duminică, la Paris, un summit extraordinar, cu scopul de a adopta măsuri decisive pentru rezolvarea actualei crize financiare. „Aştept un plan ambiţios, coordonat, care să aducă soluţii“, a declarat şeful statului francez şi preşedinte în exerciţiu al UE, Nicolas Sarkozy, înaintea începerii reuniunii. „Această reuniune are drept scop să decidă asupra unei acţiuni coordonate comune pentru zona euro, în aşa fel încât, în următoarele zile, fiecare ţară să poată adopta măsuri menite să ducă la o stabilizare a pieţelor financiare şi care să nu discrimineze (nici o ţară)“, a declarat, la rândul său, cancelarul german Angela Merkel. „Ceea ce a făcut Marea Britanie este foarte important şi noi trebuie să ţinem cont de experienţa“ ei, a declarat şi cancelarul austriac Alfred Gusenbauer, la sosirea sa la Paris, referindu-se la planul adoptat la începutul săptămânii de premierul britanic Gordon Brown pentru salvarea sistemului bancar britanic. Reuniunea de la Paris este crucială înaintea redeschiderii de ieri-dimineaţă a pieţelor financiare care au înregistrat săptămâna trecută cea mai puternică prăbuşire din istoria lor.