Statele UE, îngrijorate de situaţia economică a Irlandei
Partenerii europeni ai Irlandei şi-au exprimat îngrijorarea faţă de gravitatea crizei economice din Irlanda, confruntată cu o recesiune şi o creştere a deficitului public fără precedent în UE. „Guvernul irlandez este conştient de problema gravă care există“, a declarat luxemburghezul Jean-Claude Juncker, preşedinte al Eurogrupului, forumul miniştrilor de Finanţe din zona euro, la finalul unei reuniuni desfăşurate la Praga. Ministrul irlandez de Finanţe, Brian Lenihan, a subliniat că în cadrul întâlnirii ţara sa „a fost întrebată în legătură cu situaţia gravă în care se află“ şi a obţinut sprijinul partenerilor ei pentru eforturile angajate de guvernul de la Dublin. Irlanda va anunţa la 7 aprilie măsuri economice în valoare de 4-5 miliarde de euro, adică între 2 şi 2,5% din PIB-ul acestei ţări, în cadrul unui colectiv bugetar menit să reducă deficitul la 9,5% din PIB în acest an, conform angajamentelor asumate în faţa Comisiei Europene.