Statele UE trebuie să-şi armonizeze legislaţia privind azilul

Data: 05 Octombrie 2009

▲ În ciuda unui spaţiu comun de liberă circulaţie caracteristic UE, „există încă regimuri naţionale de azil care sunt complet diferite“ ▲ „Acelaşi solicitant de azil are şanse zero de a primi statutul de refugiat într-o ţară şi de 80% în alta“, a exemplificat înaltul comisar ONU pentru Refugiaţi, Antonio Guterres ▲

Statele Uniunii Europene (UE) trebuie să-şi armonizeze de urgenţă politicile în materie de azil pentru a elimina diferenţele flagrante care există în prezent, a apreciat vineri înaltul comisar ONU pentru Refugiaţi, Antonio Guterres, citat de AFP. În ciuda unui spaţiu comun de liberă circulaţie caracteristic UE, „există încă regimuri naţionale de azil care sunt complet diferite“, a explicat Guterres, în cadrul unei conferinţe de presă. „Acelaşi solicitant de azil are şanse zero de a primi statutul de refugiat într-o ţară şi de 80% în alta“, a exemplificat înaltul comisar. „Trebuie deci neapărat să garantăm o armonizare a regimurilor naţionale de azil“ şi, ţinând cont de presiunea care există asupra unor ţări precum Malta sau Spania, „trebuie să existe o împărţire a responsabilităţilor“, a pledat el. Acest lucru ar putea permite regimului aşa-numit „Dublin II“ „să funcţioneze de o manieră acceptabilă“, a dat asigurări Antonio Guterres. Conform dispozitivului „Dublin II“ în vigoare în UE, imigranţii sunt obligaţi să solicite azil în ţările de intrare. Dispoziţia a creat nemulţumirea unor ţări precum Spania, Italia şi Grecia, care sunt prin situarea lor geografică porţi de intrare pentru imigraţia africană, înregistrând cele mai multe solicitările de azil. Grecia a fost în mod special criticată de înaltul comisar ONU pentru Refugiaţi, care a recomandat ţărilor membre să nu îndrepte imigranţi spre această ţară „pentru că, după părerea noastră, condiţiile de protecţie nu există, iar rata de acordare a azilului este extrem de redusă“, a declarat Guterres. Regimul de acordare a azilului rămâne una dintre bilele negre ale politicii de imigraţie a UE, considerată prea puţin generoasă faţă de refugiaţi. Din cele 121.000 de solicitări de acordare de azil înaintate de UNHCR în 2008, UE a avizat favorabil doar 4.378, faţă de 60.000 în cazul Statelor Unite ale Americii, informează agenţia ONU.