Stație de sterilizare modernă la SJU Suceava
În luna iulie, la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Suceava va fi dată în folosință o staţie centrală de sterilizare. Investiția, de 3,2 milioane de lei, provine din bugetul Ministerul Sănătăţii, iar restul de 10% urmează să fie alocați de administraţia judeţeană, după cum a anunțat Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava. „Această staţie centrală face parte din măsurile de limitare a infecţiilor asociate actului medical. (...) Procedurile încep imediat şi sperăm ca în luna iulie să avem o staţie modernă”, a declarat Flutur. Acesta a mai spus că vor fi amenajate patru zone: una de recepţie, de împachetare, o zonă de depozitare şi o zonă tehnică. De asemenea, vor fi montate sterilizatoare cu aburi, aparate de spălare şi dezinfecţie automate, aparate de curăţat instrumentar medical cu ultrasunete, aparate de sigilat pungi, o staţie pentru aer comprimat şi o staţie centralizată de dedurizare a apei.