Staţie pentru autobuze ce se alimentează cu energie solară
Barcelona are prima staţie pentru autobuze din Spania ce se alimentează cu energie solară, informează „Ecofriend“. Panoul informativ despre programul autobuzelor se actualizează la fiecare 30 de secunde, doar cu ajutorul energiei solare. Designul staţiei se bazează pe o structură tubulară de coloane de fier, cu secţiunea de 8 centimetri. Panoul fotovoltaic din dotare permite generarea unei cantităţi suficiente de energie pentru a păstra staţia funcţională timp de două zile, fără soare. Staţia este o creaţie a Institutului European de Design din Barcelona şi a companiilor Capmar SL şi EMT.