Statistici îngrijorătoare privind igiena dentară
Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) atrage atenția asupra nevoii urgente de formare a obiceiurilor sănătoase în rândul copiilor și adolescenților pentru a preveni problemele de sănătate precară a dinților.
Semnalul de alarmă transmis de președintele CMSR, dr. Florin Lăzărescu, vine în urma rezultatelor îngrijorătoare ale unui studiu realizat de experții colegiului și care arată că doar jumătate dintre copiii români se spală pe dinți de două ori pe zi, așa cum este recomandat pentru a avea o dantură sănătoasă. (I.N.)