Statuia Mântuitorului din Rio are şi ceva românesc
Cristo Redentor (Hristos Mântuitorul) este cel mai cunoscut monument din oraşul brazilian Rio de Janeiro, dar şi unul dintre cele mai cunoscute din întreaga lume. Statuia este amplasată într‑un loc foarte potrivit, pe muntele Corcovado, la 700 de metri, iar turiştii care urcă lângă aceasta au o splendidă panoramă asupra oraşului.
Monumentul a fost ridicat în cinstea aniversării a 100 de ani de la declararea independenţei Braziliei, în 1931. Proiectul a fost sprijinit atât de Franţa, cât şi de Vatican.
Pentru ducerea la bun la sfârşit a acestei opere a fost necesară conclucrarea între ideile inginereşti şi de construcţie cu cele artistice, lucrarea fiind realizată în stilul Art Deco. Schiţele proiectului au fost realizate de inginerul Heitor Silva Costa, sculptura a aparţinut francezului Paul Landowski şi echipei sale. Pentru a realiza capul statuii, acesta l‑a cooptat în echipă pe sculptorul român Gheorghe Leonida, care avea studii în Italia şi câteva premii internaţionale în artă. Monumentalitatea statuii este dată de înălţimea sa, de 30 de metri, dar şi de soclul care măsoară 38 de metri, precum și de masivitatea sa, 635 de tone. Maiestuozitatea statuii Mântuitorului este dată şi de atitudinea dată de braţele deschise, care par a cuprinde lumea. Interesant este că în interiorul soclului este o capelă în care pot încăpea 150 de persoane.
Despre românul care a fost solicitat de Landowski să sculpteze capul se ştie că este din Galaţi, fiind fratele celebrului inginer Dimitrie Leonida şi al Elisei Leonida, prima femeie româncă inginer. Înainte de a fi cooptat în echipa care a lucrat la Rio, Gheorghe Leondia devenise celebru în Franţa pentru portretele sale în sculptură, apreciate pentru expresivitatea lor. El a început să lucreze la capul statuii începând cu anul 1926. Întors în România, şi‑a continuat activitatea, iar în 1942 a murit la Bucureşti. Lucrările sale pot fi văzute laCastelul Bran,Muzeul Naţional de Artăşi în alte muzee din Bucureşti.