Statul român nu are o evidență a consumatorilor vulnerabili

Data: 30 Septembrie 2022

Autorităţile statului nu cunosc situaţia reală a populaţiei aflate în situaţie de sărăcie energetică, potrivit unei organizații specializate în studierea acestui fenomen, iar măsurile generalizate de protecție socială nu ajută în mod efectiv gospodăriile vulnerabile. Sunt considerate în sărăcie energetică persoanele sau familiile care nu îşi permit să menţină temperaturi confortabile în locuinţe sau sunt nevoite să renunţe la alte nevoi de bază pentru a-şi plăti facturile la energie.

Potrivit experţilor Observatorului Român al Sărăciei Energetice (ORSE), în România nu există o situație clară a gospodăriilor vulnerabile din punct de vedere energetic. De această problemă sunt responsabile mai multe ministere care culeg date izolat unele de altele, datele nu sunt corelate, iar acest lucru îngreunează lua­rea deciziilor. Mai mult, există o transparenţă limitată a modului de elaborare de politici publice, iar direcţiile care reies din Legea consumatorului vulnerabil au obiective neclare.

Prin urmare, măsurile de protecție nu fac distincţie între vulnerabilităţi și nu acoperă corect nevoile diferitelor categorii de gospodării, arată ORSE. De pildă, faptul că cele mai multe gospodării sărace se încălzesc cu lemne este cunoscut, dar cantitatea medie de lemne necesară, nu. Acest fapt a făcut ca, în lege, acest aspect să nu fie corect reflectat în ajutorul prevăzut.

„În cazul consumatorilor vulnerabili şi al persoanelor care încă nu sunt conectate la o formă de energie, situaţia lor reală e insuficient cunoscută la nivelul instituţiilor statului, (…) ceea ce duce la multe stereotipuri şi măsuri nerealiste”, a declarat Anca Sinea, coordonatorul ORSE.

În acest context, organizația propune înființarea unui comitet de lucru interministerial, care ar fluidiza luarea deciziilor, și a unui ghişeu unic care să ofere asistenţă consumatorului vulnerabil.

În țara noastră, trei din zece gospodării (33,3%) se află în sărăcie energetică, adică cheltuiesc peste 10% din venituri doar pentru plata facturilor la energie, potrivit estimărilor ORSE, care a luat în considerare datele din 2020, cele mai recente disponibile. 

Oficial, nu se cunoaște numărul consumatorilor vulnerabili, dar, conform Ministerului Muncii, există 507.000 de beneficiari de ajutoare pentru lemne și 10.000 de beneficiari de ajutoare pentru gaze, a declarat recent, la o dezbatere, Silvia Dinică, preşedinte al Comisiei știinţă, ino­vare şi tehnologie din Senat. Ea a susţinut, potrivit Agerpres, că nevoia energetică minimală, criteriu în func­ție de care se va cuantifica starea de sărăcie energetică, se va stabili prin ordin al ministrului muncii.
Legea consumatorului vulnerabil, în vigoare din noiembrie 2021, stabilește acordarea unui ajutor pentru încălzire dacă venitul net lunar este mai mic de 1.386 lei/persoană, în cazul familiei, şi de 2.053 de lei, în cazul persoanei singure. (C. Z.)