Ştefan cel Mare, preferatul copiilor
Un procent de 22% dintre elevii din ciclul gimnazial consideră calculatorul principalul mijloc de divertisment, potrivit unui studiu intitulat „Vacanţa mare, vacanţa mea preferată“, realizat în luna august 2007 de Intuitext, divizia de software educaţional a Grupului Softwin.
Aproape 21% dintre elevi au spus că activitatea favorită din timpul vacanţei de vară a fost cititul, 17% au declarat că s-au distrat făcând sport, 14% au considerat tabăra la mare cea mai importantă, iar 13% au apreciat tabăra de la munte.
Aproape 7% dintre copii au mers la bunici, iar 3% şi-au petrecut timpul cu prietenii. Spre comparaţie, doar 1% dintre elevi au declarat că au lucrat la matematică şi alţi 1% au avut alte activităţi şcolare. Cei mai mulţi, aproximativ 30%, au declarat că au citit în vacanţă „Harry Potter“, 20% au răspuns că au citit „Baltagul“ de Mihail Sadoveanu, urmat îndeaproape de Mark Twain, „Tom Sawyer“, cu circa 19% din opţiunile copiilor. Printre cărţile favorite s-au mai numărat „Cireşarii“, a lui Constantin Chiriţă, şi „La Medeleni“, de Ionel Teodoreanu.
Potrivit studiului, Mihai Eminescu rămâne autorul român favorit al elevilor, cu aproape 36% din opţiuni, urmat de Ion Creangă, cu 23%, I. L. Caragiale, cu 13%, şi Mihail Sadoveanu cu 9%.
Personajul istoric favorit al copiilor este Ştefan cel Mare, cu 48% din răspunsuri, urmat la mare distanţă de Mihai Viteazul, cu 18%, şi Napoleon, cu 12%.
Studiul a fost realizat în august 2007, pe un eşantion de 500 de elevi din ciclul gimnazial. Intuitext, divizia de soluţii de e-learning a grupului Softwin, este liderul pieţei româneşti de software educaţional şi un jucător inovator de pe piaţa mondială. Intuitext oferă pentru piaţa românească 16 titluri diferite ce acoperă cinci materii (Fizică, Matematică, Chimie, Biologie, Geografie). Lor li se adaugă un produs unic la nivel mondial: întreaga colecţie de 110 ani a Gazetei Matematice, în format electronic. (O.R.)