Stema Regală la MNIR
Stema Regală a României (epoca Regelui Carol I, 1878-1906), o diplomă emisă de Societatea „General Praporgescu” la începutul secolului XX pentru glorificarea eroilor români din timpul Primului Război Mondial şi Hrisovul de întemeiere a Societăţii culturale „Vrancea”, sub patronajul Reginei Maria, cu semnăturile olografe ale membrilor fondatori (1925) se află, începând de săptămâna trecută, în comodat, la Muzeul Naţional de Istorie a României.
Acestora li se alătură alte şase piese primite în comodat din partea Fundaţiei „Dignitas”, toate fiind prezentate într-o conferinţă de presă desfăşurată la sediul instituţiei muzeale. Directorul general al MNIR, Ernest Oberländer-Târnoveanu, a precizat că multe dintre ele vor intra într-o mare expoziţie dedicată Primului Război Mondial.