Steme domnești de pe vechi cărți românești

Data: 30 Aprilie 2024

Muzeul Municipiului București (MMB) prezintă, la Palatul Suțu, expoziția „Vechi cărți românești cu steme domnești și stihuri poeticești” ce cuprinde volume publicate sub patronajul domnitorilor Țării Românești, de la mijlocul secolului al XVII-lea, până în 1830. Stemele domnești nu apar doar pe frontispiciile documentelor, pe monede, edificii sau lespezi funerare, ci și în grafica vechilor tipărituri. 

Gravurile care înfățișează pecețile domnești sunt imprimate pe verso, pe filele de titlu, și sunt însoțite de versuri omagiale numite stihuri poeticeşti. Acestea explică semnificația elementelor heraldice din compoziția stemelor, elogiază faptele domnilor sau subliniază originea nobilă a familiei din care fac parte. 

Pe vremuri prezența stemelor domnești atesta autoritatea Domniei asupra Tiparului. Totodată, indica patronajul domnesc asupra activității tipografice, manifestat atât ca protecție, cât şi prin sprijin material pentru înființarea tipografiilor și publicarea cărților. Stema Țării Românești este reprezentată în tipărituri încă din secolul al XVI-lea, în frontispiciile primelor cărţi româneşti, în limba slavonă, tipărite la Mănăstirea Dealu de protopsaltul Macarie ieromonahul.

Expoziția de la Palatul Suțu pune în valoare cartea veche și rară din patrimoniul MMB și o înfățișează într-o ipostază mai puțin cunoscută, de purtătoare a stemei țării și de sursă documentară pentru heraldică și pentru începuturile poeziei omagiale românești. Curatorul expoziției, Daniela Lupu, șef Birou Documentare, Bibliotecă și Arhivă din cadrul MMB, consideră că „e important ca publicul să știe că, în secolele trecute, publicarea unei cărți era o mare izbândă și trebuia cinstită, iar stemele și stihurile la stema țării erau un omagiu adus domnitorilor pentru calitatea de editori. Stema domnească este compusă din stema țării încadrată de monograma domnului. Dar au existat și domni care au inclus în stema domnească elemente din stema personală. Astfel, stema domnească a lui Șerban Cantacuzino cuprinde atât stema Țării Românești, cât și stema familiei Cantacuzino, vulturul bicefal de tradiție bizantină. O compoziție specială au stemele domnitorilor fanarioți, care au avut domnii succesive în Țara Românească și Moldova. Din acest motiv, stemele lor domnești cuprind stemele unite ale celor două țări. Deși rare, există și cărți în care pe lângă stema domnească apare și stema mitropoliților Ungrovlahiei. Prezența stemei ecleziastice subliniază calitatea de editori a înalților ierarhi”.

După 1800, societatea românească făcea primii pași pe calea modernizării, inclusiv în domeniul publicării cărților. Inițiativa privată își face tot mai mult simțită prezența. Calitatea de editor, accesibilă altădată doar elitelor, începe să fie asumată tot mai des și de persoane din clasa de mijloc. Numărul cărților cu subiecte „lumești” (laice) crește, patronajul domnesc asupra tiparului se estompează și gravurile cu reprezentările heraldice apar tot mai rar pe cărți. Majorita­tea tipăriturilor expuse sunt cărți de cult. Ele au fost publicate sub patronajul lui Matei Basarab, Șerban Cantacuzino și Constantin Brâncoveanu, al domnilor fanarioți Nicolae și Constantin Mavrocordat, Mihai Racoviță, Grigore al II-lea Ghica, Ştefan Racoviţă, Alexandru Ipsilanti, Alexandru Moruzi, Alexandru Suţu, Ioan Caragea și al primului domn pământean, după sfârșitul regimului fanariot, Grigore Dimitrie Ghica. 

Toate aceste cărți vechi, precum și stemele domnești și stihurile poeticești de pe filele lor pot fi admirate la Palatul Suțu până la data de 1 decembrie 2024, de miercuri până duminică, în intervalul orar 10:00-18:00. (A. D.)