Ştiaţi că ...

Data: 17 Octombrie 2010

- Sfânta Parascheva a avut un frate, pe nume Eftimie? Acesta a intrat într-o mănăstire din Constantinopol, unde s-a nevoit timp de 30 de ani, ajungând apoi episcop de Madit (oraş în Tracia Răsăriteană). Pentru viaţa sa, Dumnezeu l-a rânduit în ceata sfinţilor Săi, purtând numele de Sfântul Eftimie Izvorâtorul de Mir.

- Sfânta Parascheva a vieţuit şi în pustiul Iordanului? Acolo, ea s-a străduit să trăiască asemenea Sfântului Ioan Botezătorul şi Sfintei Maria Egipteanca. Într-o noapte însă, în timp ce priveghea ca de obicei, a văzut un înger luminat care a venit alături de ea şi i-a zis: "Lasă pustiul şi întoarce-te în patria ta, unde vei da trupul tău pământului, iar sufletul tău se va duce în cer, alături de Mirele tău, pe care L-ai iubit mai mult decât pe părinţi, pe rude şi toate bunurile din lume." - Moaştele Cuvioasei Parascheva au ajuns la noi în ţară în 1641? Patriarhia din Constantinopol ajunsese datoare la Poarta Otomană cu sume mari de bani, ce reprezentau birul anual impus Bisericii. Domnitorul Moldovei, Vasile Lupu, a achitat datoriile pe mai mulţi ani şi patriarhul Partenie, din recunoştinţă, a dăruit moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.