Stindardul credinţei, ridicat de tinerii din Oraviţa
În baza parteneriatului încheiat între Liceul Teoretic "General Dragalina" din Oraviţa şi Parohia Ortodoxă "Adormirea Maicii Domnului" din acelaşi oraş, viaţa religioasă a credincioşilor orăviţeni a devenit mai dinamică, odată cu implicarea activă în cadrul proiectului Patriarhiei Române "Hristos împărtăşit copiilor".
Un grup de elevi ai Liceului Teoretic "General Dragalina" din Oraviţa, înscrişi în proiectul "Hristos împărtăşit copiilor", a realizat un concurs religios intitulat "Cea mai frumoasă clasă decorată de Crăciun", la care au participat clasele primare şi gimnaziale, şi un spectacol de poezii şi colinde religioase, în cinstea sărbătorii Naşterii Domnului. Spectacolul a fost intitulat generic "În ţara lui Lerui Ler" şi a avut ca scop deconectarea participanţilor de la problemele din viaţa cotidiană şi transpunerea într-un tărâm de basm, în care binele triumfă întotdeauna. Vineri, 17 decembrie, a fost o zi specială pentru credincioşii Parohiei "Adormirea Maicii Domnului" din Oraviţa, păstorită de părintele Ion Doru Găvădină, deoarece spectacolul de poezii şi colinde religioase le-a umplut sufletele de bucurie, mai ales că printre credincioşi se aflau părinţi ai elevilor. Spectacolul a debutat cu o scenetă de teatru, prezentată de elevii clasei a V-a, şi a continuat cu recitarea de poezii religioase de elevii claselor a VI-a şi a VII-a. Poeziile religioase au alternat cu colinde, care au fost cântate de grupul vocal "Allegria" al liceului orăviţean. "Seara aceasta a fost un real succes!" Tema acestui spectacol a fost interesantă deoarece poeziile religioase au fost luate de la mari autori ai prozei româneşti religioase, precum Mihai Eminescu, Octavian Goga, Radu Gyr, Traian Jugănaru şi Vasile Militaru. "Putem afirma deschis că nu ne-am dezamăgit ascultătorii şi că seara aceasta a fost un real succes. De asemenea, ne-am luat angajamentul ca şi cu alte ocazii să organizăm spectacole în biserica noastră, şi nu numai, pentru că am înţeles că, fără Dumnezeu, lumea este condamnată să trăiască într-un veşnic întuneric, în care credinţa şi dragostea nu pot exista. Ne bucurăm de faptul că seara aceasta a fost una plină de succes şi sperăm să ţinem sus stindardul credinţei şi al emoţiei religioase, pentru ca Biserica să fie mândră de noi, fiii ei", ne-a declarat părintele paroh Ion Doru Găvădină.