Ştiu unde este apa adâncă…

În viaţă este important să ştii ţinta către care te îndrepţi. Să ştii ce vrei, într-un cuvânt, să-ţi cunoşti drumul. Nu e important şi nici de dorit să iei aminte prea mult la dificultăţile prin care vei trece. Altfel te vei descuraja şi a pleca fără tragere de inimă spre împlinirea unui lucru nu e un handicap prea mic. „Pe cel care ocoleşte primejdiile, şi Dumnezeu îl păzeşte“, spune un proverb rusesc. Nu trebuie să căutăm cu dinadinsul situaţiile-limită, riscante. Dacă ele vor apărea, atunci le vom înfrunta, dar nu le vom urmări. A căuta pericolul înseamnă a-l ispiti pe Dumnezeu. Pe o corabie ce străbătea oceanul călătorea cândva un om cam impacientat. Voiajul pe apă dura de ceva timp şi corabia se apropia de strâmtoarea Gibraltar, care face trecerea din Atlantic în Marea Mediterană. Călătorul devenea din ce în ce mai îngrijorat. Îl tortura ideea că la un moment dat corabia ar putea suferi un naufragiu şi toţi pasagerii ar fi pierit în adâncuri. Omul se urcă pe puntea navei şi, plimbându-se îngândurat în sus şi-n jos, aşteptă întâlnirea cu căpitanul vasului. Sunt stânci în apele acestea?  îl întrebă neliniştit.

 

- Da, domnule! răspunse căpitanul.  Şi dumneata ştii unde se află ele?  Îl chestionă  iarăşi pe marinar.

 

- Nu, aceasta nu o ştiu... Frica omului devenea tot mai mare. Pasagerul aproape că-şi ieşise din fire.

 

Cum, nu ştii asta şi totuşi eşti aşa de liniştit? În orice moment ne-am putea izbi de una dintre stânci şi am fi pe veci pierduţi!

 

Vorbele acestea nu-l scoaseră din sărite pe căpitan, care cunoştea drumul şi care ripostă zâmbind:

 

Nu ştiu unde sunt stâncile, dar ştiu unde este apa adâncă... (Augustin Păunoiu)