Strategie europeană privind științele vieții
Comisia Europeană a lansat, în 2 iulie 2025, o strategie prin care-și propune să facă din Europa cel mai atractiv loc din lume pentru ştiinţele vieţii (studiul sistemelor vii, de la celule la ecosisteme, esenţial pentru sănătatea, mediul şi economia UE), până în 2030, informează Executivului comunitar. Aceasta înseamnă stimularea inovării în domeniul medicinei, al alimentelor şi al producţiei sustenabile, cu o contribuție estimată la aproape 1.500 miliarde de euro pentru economie şi 29 milioane de locuri de muncă în întreaga Uniune.
Sprijinită cu peste zece miliarde de euro, anual, din bugetul UE, strategia stabileşte o abordare coordonată de-a lungul întregului lanţ valoric al ştiinţelor vieţii, între care se numără: un plan de investiţii pentru finanţarea trialurilor clinice multinaţionale; mobilizarea a 100 milioane de euro în cadrul programelor Orizont Europa 2026-2027 pentru dezvoltarea şi implementarea de soluţii bazate pe microbiom; 250 milioane de euro pentru tehnologiile trans-sectoriale, care sprijină dezvoltarea de noi produse, materiale avansate, o producţie biotehnologică mai eficientă; un act legislativ al UE privind biotehnologia; o interfaţă de stabilire de contacte pentru a conecta întreprinderile nou-înfiinţate, industria şi investitorii; 300 milioane de euro pentru stimularea inovaţiilor în domenii precum adaptarea la schimbările climatice sau soluţii de tratare a cancerului la preţuri accesibile.