Strategie naţională pentru reducerea sărăciei

Data: 05 Ianuarie 2015

Cinci milioane de persoane, adică unul din patru români, trăiesc în sărăcie, iar o treime din populaţie nu-şi poate permite să achiziţioneze cele necesare pentru un trai decent, potrivit Ministerului Muncii. Autorităţile îşi propun ca, în următorii şase ani, să reducă numărul săracilor cu 580.000.

Unul din patru români, adică aproape 5 milioane de persoane, trăiesc în sărăcie, trei sferturi dintre ei confruntându-se cu această situaţie de cel puţin trei ani, se arată în proiectul Strategiei naţionale privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei supus dezbaterii publice de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV). Acelaşi document relevă faptul că o treime din populaţie nu-şi poate permite să achiziţioneze articolele necesare pentru a duce un trai decent, multe persoane sunt în continuare inactive sau neangajate formal, cu şanse mici de a căpăta acces corespunzător la piaţa muncii, iar în ceea ce priveşte acoperirea serviciilor medicale de bază încă există inegalităţi. Mai mult, realitatea dezvăluie că încă mai există copii care nu au mers niciodată la şcoală, iar procentul tinerilor fără o educaţie adecvată este ridicat.

Plecând de la acest tablou sumbru, autorităţile au elaborat un set de măsuri pentru diminuarea sărăciei, în cifre acest lucru însemnând mişcorarea numărului de săraci cu 580.000 până în 2020. Strategia vizează persoanele şi/sau familiile sărace al căror venit anual este sub 60% din venitul mediu exprimat per echivalent adult, respectiv grupuri care sunt excluse de pe piaţa forţei de muncă, din sistemul de educaţie, sănătate, locuinţe şi alte servicii: persoane vârstnice singure sau dependente, persoane cu dizabilităţi, copii aflaţi în situaţii dificile sau romi. „Prin implementarea celor două obiective zonale şi 18 obiective ce vizează categorii precise de persoane aflate în diferite situaţii de fragilitate, vom putea spera în mod realist ca angajamentul asumat în cadrul Strategiei Europa 2020 pentru reducerea sărăciei cu circa 580.000 de persoane să fie atins“, arată un comunicat de presă citat de Agerpres.

Printre priorităţile Executivului se numără crearea de locuri de muncă şi asigurarea unor oportunităţi pentru persoanele sărace, acest lucru însemnând dezvoltarea aptitudinilor, a educaţiei şi experienţei pe piaţa forţei de muncă a celor săraci din punctul de vedere al venitului, creşterea ratei de ocupare a acestui segment al populaţiei şi implementarea unor măsuri care ar spori plăţile relative pentru grupul-ţintă.

O atenţie specială ar urma să fie acordată şi protecţiei copiilor, studiul Ministerului Muncii arătând că aproape o treime dintre copii trăiesc în sărăcie persistentă, iar în mediul rural unul din doi copii trăieşte în sărăcie. Reducerea numărului de persoane care trăiesc în sărăcie este un obiectiv asumat de ţara noastră în cadrul Strategiei Europa 2020. 

Românii declară că pentru un trai decent o singură persoană ar avea nevoie de un venit lunar minim de 2.000 de lei, potrivit unui studiu al institutului de cercetare IRES. Cei mai mulţi dintre participanţii la studiu, 39%, spun că banii pe care îi au abia le ajung de la o lună la alta. 29% spun că reuşesc să se descurce cu banii pe care îi au, 14% că banii pe care îi au le permite să trăiască bine şi doar 1% spun că banii câştigaţi le permit să aibă tot ce îşi doresc. (Oana Nistor)