„Străzi deschise” și în cartiere
Programul „Străzi deschise - Bucureşti, Promenadă Urbană 2024” va începe la 27 aprilie și va desfășura, timp de 25 de weekenduri, evenimente diverse în centrul oraşului, pe Calea Victoriei, dar şi în cartiere, în toate sectoarele, municipalitatea propunându-şi să reclădească astfel spiritul de comunitate şi să aducă în stradă cultura, potrivit primarului general al Capitalei, Nicuşor Dan.
Anul trecut, manifestarea s-a bucurat de participarea a peste un milion de persoane, locuitori ai Capitalei şi turişti. (C.Z.)