Structuri de economie socială în Şona şi Căpâlna, Alba

Data: 14 Noiembrie 2015

Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia şi Consiliul Judeţean Alba au organizat, joi, 12 noiembrie, conferinţa de închidere a proiectului „Parteneriat pentru integrare”. Proiectul a fost implementat timp de 12 luni de Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia ca beneficiar în parteneriat cu Consiliul Judeţean Alba şi a constat în înfiinţarea a două structuri de economie socială în localităţile Şona şi Căpâlna (comuna Săsciori).

Structura de economie socială Şona este specializată în croitorie şi broderie, realizând articole de îmbrăcăminte, articole textile brodate pentru pensiuni şi hoteluri, veşminte preoţeşti, lenjerii de pat, batiste şi prosoape, reverende, trusouri pentru botez, costume populare, ştergare. Structura de economie socială de la Şona are nouă angajaţi.
Structura de economie socială Căpâlna are ca activităţi de bază sculptura în lemn, pictura pe sticlă, gravura, fabricarea unor ţesături din lână şi bumbac. Activităţile întreprinderii sunt organizate sub forma unui atelier meşteşugăresc, respectând tradiţiile zonei. Structura de economie socială are 10 angajaţi, cei mai mulţi fiind membri ai grupurilor vulnerabile.
„Implicarea Bisericii în cadrul acestui proiect se bazează atât pe valoarea muncii în spiritualitatea creştină cât şi pe valoarea spiritualităţii creştine pentru munca omului. Munca şi credinţa sunt într-o strânsă interdependenţă, iar implicarea Bisericii în acest domeniu este cât se poate de firească. Acest tip de proiecte trebuie susţinute şi încurajate deoarece creează modele sănătoase de dezvoltare a comunităţilor mici prin identificarea şi folosirea potenţialului local”, a spus părintele Nicolae Călin Ignat, preşedintele Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia şi consilier social misionar al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei.
„Economia socială, un domeniu ce are în vedere atât dezvoltarea economică dar şi integrarea socio-profesională a unor categorii de persoane vulnerabile, este o opţiune de dezvoltare comunitară ce trebuie susţinută de autorităţile locale. Proiectele implementate în anul 2015 prin intermediul finanţărilor alocate prin Axa 6- <Dezvoltarea economiei sociale> au dus la înfiinţarea a peste 50 de structuri de economie socială numai în judeţul Alba şi la crearea unui număr de aproximativ 300 de locuri de muncă. Proiectul <Parteneriat pentru integrare>, implementat în cadrul parteneriatului dintre Consiliul Judeţean Alba şi Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, este o experienţă comună asumată care a dus la crearea a două structuri de economie socială ce asigură locuri de muncă în comunitate şi valorifică potenţialul local specific, resurse umane şi materiale, meşteşuguri şi artă populară” a spus Lenica Bucur, şeful Serviciului coordonare şi proiecte din cadrul Consiliului Judeţean Alba.

Dezvoltarea durabilă a comunităţilor

Proiectul a avut ca rezultate înfiinţarea a două structuri de economie socială, la Şona şi la Căpâlna, în care au fost angajate 19 persoane majoritatea din grupuri vulnerabile. Aceste persoane au fost selectate din peste 50 de cursanţi care au urmat un curs de competenţe antreprenoriale. „Credem că impactul acestui proiect este vizibil deja în cele două comunităţi care sunt stimulate să se dezvolte economic folosindu-şi potenţialul şi resursele locale”, a spus managerul proiectului, Daniela Truţa.
Proiectul „Parteneriat pentru integrare” a fost implementat de Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia ca beneficiar, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Alba şi Asociaţia „Meşteşugarii din Căpâlna”. În cadrul proiectului au fost înfiinţate două structuri care au creat 19 locuri de muncă, fiind angajate persoane din grupuri vulnerabile şi astfel contribuind la dezvoltarea durabilă a comunităţilor în care funcţionează. Proiectul „Parteneriat pentru integrare” este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007–2013, Axa prioritară 6 „Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul Major de Intervenţie 6.1. „Dezvoltarea economiei sociale”, conform unui comunicat al Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia.