Studenţi ai facultăţii de Teologie Ortodoxă au donat sânge

Data: 25 Noiembrie 2015

Interesul crescut al studenților de la Universitatea „Babeș-Bolyai” pentru Campania de donare de sânge „Donăm împreună,  UBB dă startul” s-a manifestat şi în rândul studenţilor de la  Facultatea de Teologie Ortodoxă. Astfel, un  grup de 30 de studenți teologi, împreună cu decanul acestei facultăți, pr. prof. univ. dr.  Vasile Stanciu, s-au prezentat luni,  23 noiembrie, la  Centrul Regional de Transfuzie Sanguină  Cluj, pentru a dona  sânge.

Cei mai mulți dintre studenţii Facultăţii de Teologie Ortodoxă care au donat sânge luni, 23 noiembrie, în cadrul campaniei ,,Donăm împreună, UBB dă startul”, au fost pentru prima dată la un centru de transfuzie sanguină şi s-au arătat dornici să repete experienţa în viitor.
„Iniţiativa colegilor şi studenţilor de la UBB este una lăudabilă şi bine venită. Pe parcursul acestei săptămâni vor mai veni încă 20 de studenţi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă, pentru a dona sânge. Astfel de campanii sunt mai mult decât un gest civic pentru că acestea pornesc din dragoste pentru semeni și prin dăruirea propriului sânge se dăruiește viață din viața ta”, a declarat pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă, conform unui comunicat al UBB.
Campania „Donăm împreună, UBB dă startul” reprezintă un program mai amplu de donare de sânge, care îi vizează atât pe studenţii UBB, cât şi pe studenţii altor universităţi din Cluj-Napoca, dar şi pe cadrele didactice.
Prin intermediul campaniei se doreşte iniţierea unui comportament în favoarea donării de sânge, drept un act de responsabilitate şi un gest de implicare în comunitate.
În cadrul celei de-a doua ediţii a campaniei ,,Donăm împreună, UBB dă startul″ au donat peste 220 de studenţi. Având în vedere că sângele unui donator poate salva trei vieţi, se poate spune că în urma acestei campanii, iniţiate de Universitatea „Babeș-Bolyai”, peste 570 de persoane vor putea beneficia de sângele donat de studenţii UBB și ai altor universități, conform comunicatului instituţiei clujene.
În cadrul primei ediţii a campaniei ,,Donăm împreună, UBB dă startul”, desfăşurată în perioada 31 martie – 2 aprilie din acest an, au donat 81 de persoane, în cadrul unității mobile de donare de sânge.