Studenţi de la Academia Tehnică Militară au donat sânge
225 studenţi de la Academia Tehnică Militară din Capitală au organizat în perioada 11-13 aprilie o nouă acţiune de donare de sânge. Acţiunea s-a desfăşurat în paralel în două locuri, şi anume Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” şi Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti. „Desfăşurăm această activitate de donare de sânge pentru a da un exemplu şi pentru a îndemna populaţia să doneze cât mai mult sânge, deoarece ştim că nevoia de sânge în spitalele din România este în creştere de la an la an şi tot mai multe cazuri nefericite se întâmplă. De asemenea, considerăm că, datorită muncii pe care o depun colegii noştri care pleacă în teatrele de operaţii şi servesc ţara cu demnitate şi cu onoare, putem şi noi, cei care încă suntem pe băncile şcolii, să dăm un exemplu şi să îndemnăm populaţia să facă şi ea acest lucru. Astfel, în zilele de 11, 12 şi 13 aprilie au donat sau sunt în curs de donare 225 studenţi, un număr foarte mare, având în vedere că în cadrul Academiei Tehnice Militare sunt 700 studenţi”, a precizat studentul sergent Sorin Puşcaş, preşedintele Asociaţiei Studenţilor din Academia Tehnică Militară din Bucureşti.
Acţiunile de donare de sânge ale studenţilor din cadrul Academiei Tehnice Militare din Bucureşti se desfăşoară în cursul primăverii şi în jurul zilei de 25 octombrie, când este Ziua Armatei Române. De doi ani, acţiunile de donare de sânge sunt organizate cu voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, sub îndrumarea părintelui arhimandrit Ciprian Grădinaru.