Studenţii de la Universitatea din Suceava vor plăti taxe mai mari
Studenţii de la Universitatea "Ştefan cel Mare" din Suceava au fost anunţaţi că tarifele la cazare şi cantină vor creşte anul viitor cu 12%. Şi taxele de studiu vor fi mai mari. În aceste condiţii, mulţi dintre căminişti spun că nu îşi vor mai permite să-şi continue studiile, scrie RTV. Dacă, acum, un student care stă într-o cameră de 2 locuri plăteşte 305 lei, anul viitor va plăti 330, în timp ce taxa pentru un loc în camera de 4 paturi va fi de 250 de lei pe lună. Conducerea universităţii sucevene spune că este obligată să majoreze taxele, din cauza utilităţilor.