Studenţii din Cluj-Napoca simulează o dezbatere a PE

Data: 12 Aprilie 2010

"Simularea Parlamentului European" (SimPE), proiect organizat de Societatea Studenţilor Europenişti (SSE) din Cluj-Napoca, va reuni, la dezbaterile care se vor desfăşura în perioada 14-20 aprilie, importante personalităţi politice şi din mediul academic, precum şi 135 de studenţi din toate centrele universitare ale ţării, selecţionaţi în urma unui concurs de aplicaţii. Printre invitaţii la conferinţa cu titlul "De ce este România doar o alternativă pentru tineri" se numără şeful SIE, Mihai-Răzvan Ungureanu, jurnaliştii Emil Hurezeanu, Cristian Tudor Popescu şi rectorul UBB, prof. univ. dr. Andrei Marga. Simularea va respecta, în totalitate, regulile după care funcţionează PE, iar la finalul celor patru zile de dezbateri va avea loc o şedinţă în plen şi se va promulga o rezoluţie comună, care va fi trimisă Parlamentului European, cu titlu informativ.