Studenţii donează sânge
Campania de donare de sânge „Blood (in) Law(s)”, iniţiată de Asociaţia Academia Excelenţei, reuneşte, pentru al doilea an consecutiv, aproape 70 de studenţi ai Facultăţii de Drept din Oradea. Aceştia sunt însoţiţi de av. Adrian Stancu, decan al Baroului Bihor, şi conf. univ. dr. av. Cristian Miheş, decanul Facultăţii de Drept din Oradea. Datorită numărului mare de donatori, evenimentul se derulează pe parcursul a trei zile, respectiv 7, 8 şi 11 noiembrie. Acţiunea este organizată de Asociaţia Academia Excelenţei în colaborare cu Facultatea de Drept din Oradea, ELSA Oradea (European Law Student’s Association) şi Baroul Bihor. „(...) Un gest atât de mărunt, dar care pentru unii înseamnă totul. Încercăm nu doar să fim prezenţi, ci şi să încurajăm donarea de sânge”, au transmis organizatorii. (O. N.)