Studenții ortodocși timișoreni au oferit daruri de Florii
Campania departamentului filantropic „Zâmbet pentru inimă” din cadrul ASCOR Timișoara, intitulată „Împreună de Paști”, s‑a încheiat cu participarea copiilor înscriși în program și a organizatorilor la Sfânta Liturghie din Duminica Floriilor la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul Dacia al orașului.
„Mulțumită donațiilor făcute de oameni cu suflet mare, mai multe familii din medii defavorizate din județul Timiș au primit alimente pentru masa festivă de Paști. Copiii și părinții acestor familii au avut parte și de Taina Sfintei Spovedanii și a Sfintei Împărtășanii, în cadrul Liturghiei, sub îndrumarea preoților slujitori din parohie”, a spus părintele Zaharia Pereș.
La finalul evenimentului, familiile au beneficiat de o masă caldă alături de organizatori și voluntarii asociației, iar în parcul alăturat s-au desfășurat activități recreative.