Studenții teologi din Timișoara au început noul an universitar
Studenţii de la catedra de Teologie Ortodoxă din cadrul Facultăţii de Litere, Istorie şi Teologie din Timișoara au marcat luni, 30 septembrie, deschiderea anului universitar 2019-2020 cu un moment de rugăciune. Evenimentul a debutat în paraclisul cu hramul „Învierea Domnului” din incinta Reședinței Mitropolitane cu slujba de Te Deum, în prezența profesorilor și a studenților.
După slujbă, în sala de festivități a Mitropoliei Banatului, conf. dr. Dana Percec, decanul Facultății de Litere, Istorie și Teologie, părintele conf. dr. Constantin Jinga, șeful catedrei de Teologie, și părintele Zaharia Pereș, consilier cultural al Arhiepiscopiei Timișoarei, au rostit alocuțiuni despre valoarea și importanța învățământului vocațional într-o lume asaltată de diverse pseudoculturi. Cu acest prilej, studenţii din anul I au fost familiarizaţi cu profesorii şi îndrumătorii de an, precum şi cu locaţiile unde se vor desfăşura cursurile, respectiv sediul Universităţii de Vest din Timişoara, din Bulevardul Vasile Pârvan nr. 4, şi complexul din Calea Bogdăneştilor nr. 32 A.