Studenţii teologi în sprijinul iniţiativei „Unul dintre noi“

Data: 31 Octombrie 2013
Un grup de studenţi voluntari ai Centrului de studii şi documentare „Societate, Drept, Religie“ din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti s-au alăturat coordonatorului naţional al Iniţiativei cetăţeneşti europene „Unul dintre noi“, Daniela Păun, pentru a centraliza şi pregăti pentru depunerea formularelor imprimate de susţinere a iniţiativei la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Cei 9 studenţi, majoritatea fete, se implică în mod special pentru a introduce în sistemul de colectare online a datelor din acele formulare care prezintă riscul invalidării din cauza scrisului ilizibil sau a imprimării de slabă calitate a formularului. Miercuri, 30 octombrie, studenţii au participat la o întâlnire de lucru cu Daniela Păun, coordonatorul iniţiativei „Unul dintre noi“ România, prilej cu care li s-a explicat metodologia introducerii datelor online şi au aflat mai multe detalii despre impactul şi efectele pe care le va avea la nivelul ţărilor din Uniunea Europeană aprobarea iniţiativei „Unul dintre noi“, prima iniţiativă cetăţenească de asemenea anvergură din istorie care cere oprirea finanţărilor pentru activităţi ce presupun distrugerea de embrioni umani, îndeosebi în sectoarele cercetării, dezvoltării şi sănătăţii publice. Astăzi, 1 noiembrie, până la ora 23:59, este ultima zi în care se mai pot depune semnături online. Cei interesaţi pot accesa în acest scop adresa: https:// ec.europa.eu/citizens-initiative/ECI-2012-000005/public/index.do. (Gheorghe-Cristian Popa)