SUA împrumută 1.000 de miliarde de la investitori

Data: 07 Martie 2009

Guvernul Statelor Unite intenţionează să invite marii investitori americani să ajute la salvarea sistemului financiar, printr-un program care ar putea viza credite de până la 1.000 de miliarde de dolari către aceştia. Investitorii urmează să fie invitaţi să cumpere titluri şi instrumente financiare emise recent de instituţiile de credit, cu ratinguri ridicate şi riscuri foarte reduse, prin care ar sprijini capacitatea băncilor de a finanţa consumatorii şi economia, potrivit Washington Post. Iniţiativa se bazează pe încercarea de a oferi investitorilor suficiente stimulente pentru a-i convinge să pună lichidităţile masive de care dispun în mişcare, în sprijinul sistemului financiar. Programul, care ar putea implica credite guvernamentale de până la 1.000 de miliarde de dolari către aceşti investitori, depăşeşte amploarea oricărei alte măsuri luată până în prezent de guvern pentru combaterea crizei financiare.