„Suflet de copil în Lumina Învierii“
Miercuri, 13 aprilie, la Catedrala "Sfinţii Arhangheli" din Sighet s-a desfăşurat programul "Suflet de copil în Lumina Învierii", organizat de Grădiniţa Nr. 9 din Sighetu Marmaţiei, în parteneriat cu Catedrala Ortodoxă "Sfinţii Arhangheli" din Sighet, desfăşurat cu binecuvântarea şi participarea Preasfinţitului Iustin Sigheteanul, Episcop-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.
Programul care a avut loc miercuri, 13 aprilie, la care au participat 200 de preşcolari şi 60 de cadre didactice, a avut ca scop adunarea de fonduri pentru o fetiţă de 3 ani care nu poate să meargă şi care este îngrijită de educatoarele de la această grădiniţă. În program, copiii, sub îndrumarea educatoarelor, au încondeiat ouă, au pictat, au confecţionat diferite obiecte tradiţionale, au recitat poezii şi au interpretat cântece specifice perioadei Postului Mare. Acţiunea a fost apreciată, mai ales acum în perioada prepascală, când credincioşii sunt chemaţi, pe lângă post şi rugăciune, la săvârşirea faptelor bune şi la solidaritate cu cei în suferinţă. PS Iustin Sigheteanul a săvârşit, în aceeaşi zi, Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite în catedrala din Sighet, urmată de cuvântul de învăţătură. PS Iustin Sigheteanul a vizitat apoi noua biserică maramureşeană din Parohia Sighet, Câmpu Negru, care urmează să fie târnosită în luna septembrie din acest an. Ieri, 15 aprilie, Preasfinţia Sa a săvârşit Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite în Biserica "Sfântul Nicolae" din incinta Liceului Ortodox "N. Steinhardt" din Satu Mare, iar astăzi participă la programul organizat în Catedrala episcopală de Asociaţia Femeilor Ortodoxe, în cadrul căruia se oferă 300 de pachete oamenilor nevoiaşi pentru sărbătorile pascale.