Summit al Formatului București 9

Data: 07 Iunie 2023

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, ieri, la Bratislava, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9), pe care l-a coprezidat alături de preşedintele Slovaciei, Zuzana Caputova, şi de preşedintele Poloniei, Andrzej Duda. La eveniment a fost prezent și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Reuniunea statelor din Formatul B9, desfășurată cu aproximativ o lună înaintea Summitului NATO de la Vilnius, s-a axat pe consolidarea posturii Alianței pe Flancul Estic, precum şi pe intensificarea cooperării cu Ucraina, potrivit Administraţiei Prezidenţiale. (C. Z.)