„Suntem țări vecine și prietene”
La finalul întrevederii cu Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Excelenţa Sa domnul Oleksandr Bankov, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Ucrainei în România, a oferit scurte declarații reprezentanților Centrului de Presă BASILICA al Patriarhiei Române, în Salonul „Sfinților Români” al Reședinței Patriarhale: „În primul rând, aș dori să mulțumesc Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru această primire. A fost prima noastră întâlnire, dar sunt convins că vor mai urma și altele, având în vedere că suntem țări vecine și prietene, iar Biserica Ortodoxă din România și din Ucraina sunt surori care unesc cele două țări. Am discutat despre rolul Bisericii în lumea modernă, rolul pe care îl are în păstrarea valorilor veșnice și în unirea societății atât în România, cât și în Ucraina. Cel puțin în Ucraina, rolul Bisericii a crescut foarte mult, date fiind condițiile actuale din țara noastră”, a spus ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Ucrainei în România.