Suprafaţa de teren nelucrată, în scădere de la an la an
Suprafaţa de teren nelucrată a scăzut la sub 300.000 de hectare, de la 3 milioane ha în perioada 2007-2008, după cum susţine vicepremierul Daniel Constantin, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale. “În anul 2008 aveam 1,2 milioane de fermieri care lucrau 8,5 milioane de hectare. Astăzi numărul fermierilor a scăzut la 1,05 milioane, iar numărul hectarelor care sunt lucrate a crescut la aproape 10 milioane de hectare. Dacă în anii 2007-2008 vorbeam de 3 milioane de hectare nelucrate, astăzi nu ştiu dacă mai sunt 300.000 de hectare nelucrate în această ţară“, a spus Daniel Constantin. În prezent există foarte mulţi fermieri care cultivă pe suprafeţe cuprinse între 1 şi 5 hectare, autorităţile subliniind că este foarte importantă stimularea clasei de mijloc, respectiv exploataţiile care au peste 5 hectare. Din primăvara anului viitor, fermierii ale căror suprafeţe se încadrează în intervalul 5-30 hectare ar urma să primească un bonus de 45 de euro pentru fiecare hectar, la care se adaugă subvenţia pe suprafaţă de 170 euro/ha. (Oana Nistor)