Surpări de teren cu victime în Italia
Ploile torenţiale violente care au provocat surpări de teren, sâmbătă noaptea, în regiunea Alto Adige, din nordul Italiei, au cauzat moartea unei persoane şi dispariţia altora, informează agenţia ANSA. În localităţile Avenes şi Tulve, ploile au cauzat surpări de teren. Patru persoane, care circulau în două autoturisme, şi un moticiclist, au rămas blocate timp de mai multe ore într-un tunel, ambele ieşiri fiind blocate de stâncile desprinse din munte. Calea ferată de la Brennero a fost închisă din motive de siguranţă. Peste 150 de persoane, în provincia Bolzano, au fost evacuate din casele lor şi transportate într-o sală de gimnastică de la Vipiteno.