Susţinere pentru sala de canto a Centrului eparhial Suceava

Data: 15 Ianuarie 2015

„Căsuţa verde“ din Suceava, locul unde îşi desfăşurau activitatea corala Catedralei Arhiepiscopale din Suceava, Corala „Ciprian Porumbescu“, corul de fete al Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare“ din Suceava şi corul Seminarului Teologic Liceal-Ortodox „Sfântul Dosoftei“, are nevoie de sprijin.

Aflată în apropierea Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, clădirea a ars în urma unui incendiu la începutul acestui an. În „Căsuţa verde“ erau adunate diplome, culegeri, antologii, partituri rare şi aparatură audio ale corurilor menţionate mai sus, adunate în peste un deceniu. Toată activitatea desfăşurată în interiorul acestui spaţiu a contribuit semnificativ la dezvoltarea muzicii corale. Mai mult de atât, prin implicarea părintelui profesor Lucian Tablan-Popescu, s-au obţinut peste 200 de diplome la concursurile din ţară şi străinătate. „«Căsuţa verde» reprezenta pentru noi locul în care ne adunam, repetam şi învăţam într-un mod profesionist. Aici, un copil talentat poate creşte şi pune în valoare ceea ce i-a dat Dumnezeu mai bun“, a declarat pentru ziarul „Crai Nou“ Ionuţ Vichentie Ilisoi, coordonator al Asociaţiei Culturale „Creştinii Bucovinei“, care a îndemnat pe toţi iubitorii de muzică să contribuie pentru continuarea activităţii culturale la „Căsuţa verde“. Persoanele care doresc să vină în sprijinul artiştilor suceveni pot suna la numerele de telefon: 0756.435.923 (pr. prof. Lucian Tablan-Popescu), şi 0743.880.485 (ing. prof. Ionuţ Vichentie Ilisoi). (Constantin Ciofu)