Susţinere publică la Iaşi a unei lucrări de doctorat despre frumuseţea fizică şi spirituală a femeii biblice
Marţi, 5 septembrie 2017, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi a avut loc susţinerea în şedinţă publică a tezei de doctorat în domeniul Teologiei Biblice „Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie cu mine“ (Fac. 3, 12)“.
Cercetarea realizată de Ana-Maria Linguraru (Bodai) s-a desfăşurat sub coordonarea ştiinţifică a pr. prof. univ. emerit dr. Petre Semen, în cadrul Şcolii doctorale a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi. Din comisia de doctorat au făcut parte, alături de părintele profesor coordonator: prof. univ. dr. pr. Ioan Cristinel Teşu, prodecanul Facultăţii de Teologie din Iaşi, în calitate de preşedinte, prof. univ. dr. pr. Ioan Chirilă, de la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj-Napoca, prof. univ. dr. pr. Constantin Preda, de la Universitatea din Bucureşti, şi conf. univ. dr. pr. Ilie Melniciuc-Puică, titularul Catedrei de Noul Testament al facultăţii ieşene.
Cercetarea doctorală a abordat tema egalităţii dintre bărbat şi femeie, plecând de la referatul creaţiei şi filologia ebraică, a adus în discuţie aspecte importante ale vieţii de familie în Antichitatea biblică, reliefând modalitatea prin care Creştinismul a reuşit să restaureze demnitatea femeii în Hristos, punând accent pe calităţile de soţie şi mamă ale femeii. În plus, actualitatea temei constă în abordarea critică teologică a mişcărilor feministe contemporane, dar şi în concluziile ce reies din lucrarea de doctorat, care pot fi utilizate ca instrument de lucru în misiunea preoţească, întrucât acestea pun în prim-plan valoarea familiei în viaţa socială şi religioasă.
La finalul şedinţei, membrii comisiei au acordat candidatei titlul de Doctor în Teologie, cu calificativul „Foarte bine“.