Sute de adolescenți din Arad muncesc în vacanță

Data: 29 Iunie 2023

Pentru a câştiga un salariu pe timpul vacanţei de vară, sute de adolescenți din judeţul Arad, cu vârste între 15 şi 18 ani, și-au căutat slujbe adecvate și s-au angajat în ultimele săptămâni.

Potrivit datelor Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad, transmise la solicitarea Agerpres, în judeţ au fost semnate 460 de contracte de muncă în cazul minorilor de peste 15 ani, dintre care 91 în municipiul Arad, iar restul în județ.

Adolescenţii au fost încadraţi pe posturi potrivite vârstei şi abilităţilor pe care le au, munca în condiţii periculoase fiind exclusă de legis­laţie în cazul tinerilor sub 18 ani.

„Băiatul meu şi-a dorit foarte mult să câştige un bănuţ în timpul vacanţei, după ce un coleg i-a povestit că s-a angajat la o firmă de curierat, unde face o muncă foarte uşoară, pune etichete pe colete. S-a interesat şi a obţinut şi el un job la aceeaşi firmă, chiar îi place şi merge singur cu bicicleta, pentru că nu e foarte departe de casă. Cred că acest job îl responsabilizează pe copilul meu, va înţelege mult mai bine valoarea banului câştigat prin muncă şi va aprecia mai mult tot ce are deja sau ce îşi va putea cumpăra din propriul salariu”, a declarat, pentru Agerpres, Mirela Feier, mama unui tânăr de 16 ani care s-a angajat în această vară pentru prima dată.

Conform legislaţiei, în România vârsta minimă la angajare este de 15 ani, însă cei care nu au împlinit 16 ani pot avea un loc de muncă doar cu acordul scris al părinţilor. În cazul adolescenților între 16 și 18 ani, nu este nevoie de acordul părinţilor. Minorii pot lucra pe zi maximum şase ore și pe săptămână maximum 30 de ore, iar salariul trebuie să fie cel puţin cel minim pe economie. (C. Z.)