Sute de cereri pentru locurile din creşele sucevene
Sute de părinţi se află pe liste de aşteptare pentru a obţine un loc în una dintre cele două creşe din judeţul Suceava. Potrivit preşedintelui Uniunii Creşelor din România, Daniela Cîmpan, în judeţul Suceava mai sunt funcţionale doar două creşe, una în municipiul Suceava şi o alta în Vatra Dornei. Creşa din Suceava dispune de 104 locuri pentru copii cu vârsta cuprinsă între unu şi trei ani, însă pe lista de aşteptare se află sute de părinţi cu cereri depuse. În opinia Danielei Cîmpan, creşele reprezintă cea mai bună alternativă pentru părinţi, întrucât "dispun de asistenţi de pediatrie, ocrotire şi îngrijire, care au urmat cursuri postliceale timp de trei ani şi au făcut practică profesională în diverse unităţi de profil".