Sute de copii şi familii primesc daruri de Crăciun
Numeroase acţiuni filantropice au loc în această perioadă pe tot cuprinsul eparhiilor din Transilvania. Asociaţia Femeilor Ortodoxe din Baia Mare au pregătit pachete pentru 350 de familii nevoiaşe din Baia Mare şi pachete cu dulciuri pentru 250 de copii. De asemenea, alte câteva sute de copii au primit daruri, prin bunăvoinţa unor credincioşi.
Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a participat miercuri, 16 decembrie, la acţiunea filantropică organizată de Asociaţia Femeilor Ortodoxe „Mironosiţele Femei” de pe lângă Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare. Cele peste 100 de femei din Asociaţie a cărei preşedintă este ing. Varvara Pop, iar coordonator preotul Viorel Bud, au pregătit pachete consistente cu alimentele necesare mesei sărbătoreşti din seara de Crăciun pentru 350 de familii nevoiaşe din Baia Mare. Pachete cu dulciuri şi prăjituri au pregătit „Mironosiţele Femei” şi pentru 250 de copii ai acestor familii. Valoarea pachetului pentru o familie este de 80 lei, iar pentru un copil de 30 lei.
Înmânarea cadourilor a avut loc la nivelul numărul 1 al Catedralei Episcopale, locul în care se desfăşoară de 10 ani această activitate filantropică. La acţiune au participat Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare, care sprijină de mai mulţi ani acţiunea, arhim. Casian Filip, ecleziarhul Catedralei, pr. Bogdan Gavra, consilier eparhial şi directorul Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Baia Mare, voluntari ai asociaţiei.
După slujba de Te Deum a urmat un scurt concert de colinde susţinut de Corul Şcolii „Lucian Blaga” din Baia Mare, dirijat de prof. Mădălina Medan, grupul de colindători ai CSCEI Baia Mare, Lorena Şut, elevă în clasa a XI-a la Liceul de Artă din Baia Mare, şi copiii asistaţi zilnic de asociaţie.
Asociaţia Femeilor Ortodoxe „Mironosiţele Femei” acordă zilnic asistenţă socială pentru 15 copii şi 20 de bătrâni, iar numărul celor care sunt asistaţi lunar se ridică la 85.
„Ceea ce s-a făcut azi este un semn simplu, dar foarte grăitor”, a spus PS Iustin Sigheteanul, iar primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, şi-a afirmat dorinţa ca Primăria să asiste lunar un număr cât mai mare de oameni nevoiaşi. Asociaţia Femeilor Ortodoxe „Mironosiţele Femei” a luat fiinţă în urmă cu 10 ani din iniţiativa PS Iustin Sigheteanul, fiind una dintre asociaţiile reprezentative din cadrul Episcopiei.
Spectacol caritabil la Alba Iulia
Cei 12 copii şi tineri ocrotiţi în Casa de tip familial „Sfântul Nicolae” din satul Târsa, comuna Avram Iancu, au avut parte marţi, 15 decembrie, de o zi plină de surprize. Au participat împreună cu pr. coordonator Radu Novacovschi şi angajaţii casei de tip familial la spectacolul de colinde „Vine, vine... Moş Crăciun!”, organizat de Colegiul Naţional Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia în parteneriat cu Liceul de Arte „Regina Maria” şi Şcoala Gimnazială „Vasile Goldiş” din Alba Iulia. Programul a cuprins colinde tradiționale și momente specifice datinilor strămoşeşti prezentate de elevii militari şi un recital de colinde pe patru voci susţinut de elevii Liceului de Arte ,,Regina Maria”, coordonați de prof. Daniela Rus.
Spectacolul, care s-a desfăşurat în sala de festivităţi a colegiului militar albaiulian, a avut un caracter caritabil. Elevii militari şi cei de la Şcoala Gimnazială „Vasile Goldiş”, alături de cadrele didactice şi militare au pregătit pentru cei 12 copii şi tineri ocrotiţi în Casa de tip familial din Târsa cadouri constând în hăinuțe, încălțăminte, alimente, jucării, fructe, dulciuri și rechizite. De asemenea, însoțiți de elevi militari, copiii au luat masa de prânz şi au vizitat orașul.
Casa de tip familial „Sfântul Nicolae” din satul Târsa a fost înfiinţată în urmă cu 14 ani şi a ocrotit până acum 21 de copii şi tineri abandonaţi sau orfani, aflaţi în plasament sau încredinţare din cauza situaţiei critice din familia lor naturală. Casa face parte din reţeaua social-filantropică a Arhiepiscopiei Alba Iuliei, coordonată de Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia. Copiii şi tinerii beneficiază de găzduire, hrană, servicii educative, de orientare şcolară şi profesională sau servicii de consiliere socială şi psihologică, după cum a transmis biroul de presă al Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia.
Daruri pentru 116 copii din Beclean
Credincioșii din parohiile Budești, Țagu și Visuia, din Protopopiatul Beclean, împreună cu preoții lor, s-au unit pentru a strânge alimente pe care le-au transportat, apoi, celor 116 copii și tineri, cu vârste cuprinse între 4 și 19 ani, de la Centrul pentru Protecția Copilului din orașul Beclean, judeţul Bistrița-Năsăud. La acest Centru funcționează și un paraclis ortodox, ce-l are ca ocrotitor pe Sfântul Stelian, unde tinerii participă în fiecare duminică la Sfânta Liturghie, iar în alte zile la diferitele activități și slujbe. „Dăruind fiecare din puținul nostru aducem bucurie în sufletele întristate, însă să nu uităm că cel mai mare dar pe care-l putem face este dragostea și rugăciunea noastră de care mulți copii duc lipsă” a spus pr. Alin Pop, slujitor la paraclisul Centrului pentru Protecţia Copilului din Beclean.
Pachete pentru 1100 copii din Săcele
Peste 1100 de copii defavorizati din cartierul Garcini al municipiului Săcele, judeţul Braşov, cu vârste cuprinse între 3 şi 14 ani, înscrişi în Şcoala şi Grădiniţa nr. 5 Săcele, au primit daruri de Crăciun constând în pachete cu dulciuri, jucării şi rechizite, din partea unor copii din Germania, prin intermediul Fundaţiei „Bucuria Darului” din Braşov în parteneriat cu Parohia Ortodoxă Săcele-Garcini şi cu Şcoala Generală nr. 5 Săcele. Copiii s-au bucurat foarte mult pentru daruri şi au mulţumit oaspeţilor recitând poezii şi cântând colinde, conform, celor precizate de pr. Vasile Gasparovici.
Acţiune filantropică la Suatu, Cluj
În cadrul unei acțiuni filantropice inițiate de profesorul de română Ioan Buteanu și realizată de membrii Asociației Prietenia Ecumenică din România cei 150 de copii de la Școala din Suatu, judeţul Cluj, au primit daruri de Crăciun. Gestul a adus multă fericire atât copiilor cât și donatorilor, conform prof. Ioan Buteanu. În această acțiune umanitară s-a implicat și prodecanul Facultății de Teoloie Ortodoxă din Cluj-Napoca, pr. Cristian Sonea, președinte al Asociației Prietenia Ecumenică din România. De asemenea, la această inițiativă au contribuit și preoți și credincioși din municipiul Cluj-Napoca, fericiți că pot face o bucurie de Crăciun. Reușita acestei acțiuni i-a determinat pe membrii Asociației prietenia ecumenică din România să continue pe viitor astfel de proiecte.