Sute de credincioşi la hramul Mănăstirii Bistriţa

Un articol de: Ioana Stoian - 17 August 2015

Sâmbătă, 15 august 2015, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, Mănăstirea Bistriţa din judeţul Neamţ şi-a serbat hramul, ocazie cu care numeroşii credincioşi au avut bucuria duhovnicească de a participa la slujba Sfintei Liturghii, oficiată de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

Sute de credincioşi au participat şi în acest an la hramul Mănăstirii Bistriţa, praznicul Adormirii Maicii Domnului. Sărbătoarea de la marea ctitorie muşatină din Neamţ a debutat sâmbătă dimineaţă cu procesiunea de scoatere în curtea mănăstirii a icoanei făcătoare de minuni a Sfintei Ana, la care cei prezenţi s-au putut închina pe parcursul întregii zile.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în curtea Mănăstirii Bistriţa, pe un podium special amenajat. Răspunsurile la strană au fost date de o parte dintre membrii Corului „Byzantion“ din Iaşi.

În cadrul slujbei Sfintei Liturghii, cuvântul de învăţătură a fost rostit de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan, care a vorbit credincioşilor despre cele trei lucruri pe care credincioşii sunt chemaţi să le înţeleagă la această mare sărbătoare: „Taina smereniei, taina lipirii noastre de Dumnezeu şi taina cea mare a maternităţii - sânul Preasfintei Treimi, sânul Tatălui ceresc din care se naşte Domnul Hristos, din care purcede neîncetat Duhul Sfânt; sânul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu care a adăpostit în dânsul pe Dumnezeul cerului şi al pământului; sânul mamei de altădată şi cel de astăzi, cu tot ceea ce împlineşte această mare taină a sânului, a pântecelui (izvor de viaţă, izvor de Împărăţia cerurilor) pentru a ajunge la sânul lui Avraam, chipul locului, sau mai ales al stării pe care nădăjduim să o dobândim în Împărăţia cerurilor“.

La finalul slujbei, părintele arhimandrit Luca Diaconu, stareţul Mănăstirii Bistriţa, a mulţumit tuturor celor prezenţi, ierarhului locului, preoţilor şi tuturor credincioşilor, amintind în mod special de cinstea de care Maica Domnului se bucură în bisericile noastre: „Privind la această biserică şi la această ctitorie, vedem că voievozii, monahii, pustnicii şi credincioşii au preferat să aleagă pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu pentru a o urma în credinţă, în jertfelnicie şi în bucurie. (…) A urma Preasfintei presupune jertfă, căci şi ea a făcut jertfă în Sfânta Sfintelor şi în toată viaţa sa; iar semnul atât de bun că sunt foarte multe hramuri închinate Adormirii Maicii Domnului arată că românii, moldovenii, au ales să o urmeze pe Ea“.