Sute de creştini s-au adunat la mormântul părintelui Sofian
Sâmbăta aceasta, la mănăstirile Antim şi Căldăruşani s-au făcut slujbe de pomenire pentru părintele Sofian Boghiu. Bisericile celor două aşezări monastice care au devenit vestite prin iubitul duhovnic s-au dovedit neîncăpătoare pentru creştinii veniţi din toată ţara. Încă de dimineaţă, la Mănăstirea Antim, pelerinii au participat la Sfânta Liturghie, urmată de un Parastas pentru împlinirea a nouă ani de la trecerea părintelui Sofian la cele veşnice. În evocarea făcută la sfârşitul slujbei de pomenire, părintele arhimandrit Mihail Stanciu a reamintit credincioşilor despre râvna extraordinară a părintelui Sofian pentru dobândirea Împărăţiei cereşti, despre blândeţea şi calmul părintelui, precum şi despre cele mai importante momente din viaţa sa. De la Mănăstirea Antim, pelerinii au plecat împreună, cu cinci autocare la Mănăstirea Căldăruşani, unde s-au întâlnit cu alţi fii duhovniceşti ai "bătrânului cu chip frumos". Aici a fost săvârşită din nou o slujbă de pomenire lângă mormântul părintelui, urmată de o agapă frăţească.
Părintele Sofian Boghiu a trecut la cele veşnice acum nouă ani, pe 14 septembrie, de praznicul Înălţării Sfintei Cruci, în timpul Sfintei Liturghii, după o viaţă plină de suferinţe, mai ales din cauza perioadei petrecute în închisorile comuniste. Iubit şi cinstit de călugări şi credincioşi de pretutindeni pentru blândeţea sa exemplară şi chipul deosebit de luminos, duhovnicul Mănăstirii Antim a rămas şi continuă să fie pentru Biserica Ortodoxă Română un model de sfinţenie.
"Prin blândeţea, prin bunătatea şi bucuria senină pe care le iradia, îi molipsea pe toţi, chiar şi pe cei care îl calomniau. I-a povăţuit mereu pe oameni să lucreze ceea ce şi el a lucrat: rugăciunea cât mai deasă, să rabde, să fie blânzi şi iertători faţă de aproapele", a amintit părintele Mihail Stanciu despre ilustrul duhovnic.