Sute de elevi s-au întâlnit în numele lui Hristos
Tineri din toată ţara şi-au dat silinţa în această vară să demonstreze tuturor că se pot bucura de vacanţă şi muncind, întâlnindu-se împreună în rugăciune şi zugrăvind chipuri de sfinţi. De la mic la mare, ei au avut parte de jocuri distractive în aer liber, drumeţii, cântece de tabără acompaniate cu chitara şi foc de tabără, toate acestea contribuind la crearea unei atmosfere de relaxare, de bună dispoziţie, favorabilă închegării de noi prietenii.
De curând s-a încheiat cea de-a XVII-a ediţie a Taberei naţionale "Părintele Teofil Părăian" de la Mănăstirea Oaşa, cea mai longevivă tabăra duhovnicească pentru studenţi din ţara noastră, ce a avut şi anul acesta foarte mulţi studenţi participanţi veniţi din toate colţurile ţării. Tabăra organizată de Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi din România (ASCOR), filialele Oradea, Timişoara şi Craiova, s-a bucurat de participarea a aproape 200 de studenţi din întreaga ţară, în cadrul căreia au simţit cu toţii ce înseamnă să trăieşti zi de zi într-un program de viaţă duhovnicească autentică, împletind armonios rugăciunea şi munca, cuvântul ziditor de suflet şi slăvirea lui Dumnezeu prin dumnezeieştile slujbe, cântând la strană. Studenţii, întrebaţi ce le-a plăcut în tabără, au mărturisit plini de însufleţire: "La Oaşa am găsit o mănăstire superbă, călugări cumsecade şi aici se împletea munca şi rugăciunea. Sincer, mă aşteptam la ceea ce am găsit", a spus unul dintre studenţi. Un altul a mărturisit: "Am găsit la Oaşa cele mai frumoase locuri, peisaje, cele mai bune leacuri pentru suflet. Linişte sufletească şi pace. Într-ajutorare şi respect. Da, mă aşteptam, având în vedere faptul că ştiam că voi veni într-o tabără creştină cu tineri credincioşi". Micii iconari de la Mănăstirea Moisei Într-un alt colţ al ţării, mai mulţi elevi s-au întâlnit în cadrul celei de-a treia ediţii a Taberei de pictură "Sfântul Sava Brancovici" de la Mănăstirea "Adormirea Maicii Domnului" Moisei, judeţul Maramureş. Ca şi în anii trecuţi, tabăra a avut ca activitate de bază pictarea de către fiecare participant a unei icoane pe sticlă. Participanţii au fost elevi de la şcolile din localităţile Moisei, Vişeu de Sus, Borşa, Petrova şi Oarţa de Sus. În acest an, copiii l-au avut ca îndrumător pe părintele Ciprian Măluţan, pictor de icoane, preot în Parohia "Adormirea Maicii Domnului", Filea de Jos, din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului. Părintele Ciprian a împărtăşit copiilor tainele pictării icoanelor pe sticlă în tehnica tempera specifică icoanelor de la Mănăstirea Nicula, rezultatele finale fiind deosebite, după câteva zile de muncă, copiii reuşind să zugrăvească icoane de o înaltă calitate vizuală pentru nişte începători. Pe lângă această activitate, tinerii s-au putut bucura şi de jocuri, drumeţii, cântece, s-au relaxat şi şi-au făcut prieteni noi. De asemenea, activitatea de ecologizare, desfăşurată în jurul mănăstirii, a sădit în sufletele copiilor sentimentul răspunderii pe care fiecare om trebuie să îl aibă faţă de natura dată nouă de Creator spre a o folosi şi stăpâni cu înţelepciune. Ca element de noutate, în acest an participanţii au putut urmări şi câteva filme documentare şi artistice creştine, acest lucru fiind făcut posibil de către bibliotecara Ioana Tomoiagă de la Biblioteca Comunală Moisei. În ultima zi a taberei de vară de la Moisei, rodul muncii copiilor, icoanele pe sticlă, a fost sfinţit de către părintele stareţ, care a oferit fiecărui participant diplome de participare şi mici daruri simbolice, printre care şi un CD cu pozele de la activităţile desfăşurate, pentru ca aceste zile petrecute la Mănăstirea Moisei, care pentru fiecare participant a fost o adevărată experienţă spirituală, să fie spre amintire peste ani şi ani. "Am considerat că în vremurile în care trăim este foarte important ca tânăra generaţie, încă din primii ani ai vieţii, să crească frumos, creştineşte, clădind casa vieţii lor pe stânca cea tare a adevăratei credinţe în Hristos Domnul, pentru ca, atunci când ploaia necredinţei, râurile mari ale ispitelor şi vânturile încercărilor acestei vieţi vor veni peste ei, casa sufletului lor să stea neclintită", ne-a declarat Emilian Moldovan, profesor la Şcoala cu cls. I-VIII, Nr. 1, din Moisei.