Sute de persoane ajutate de Asociaţia „Sfânta Maria” Cristian
Peste 400 de persoane au fost implicate, în perioada ianuarie-februarie, în Campania „Crăciunul continuă” iniţiată de Asociaţia „Sfânta Maria” Cristian, judeţul Braşov. Prin acest demers s-a încercat sensibilizarea publicului cu privire la nevoile celor care după sărbătorile de iarnă
nu mai beneficiază de nici un sprijin.
Zeci de cutii cu haine, pături, rechizite şi alimente au fost oferite mai multor copii din localităţile Brașov, Râşnov, Cristian, Holbav, Teliu şi Vulcan, în cadrul Campaniei „Crăciunul continuă” a Asociaţiei „Sfânta Maria” Cristian. Astfel, în localitatea Colonia 1 Mai, cei 150 de pacienţi ai Spitalului de Psihiatrie şi Neurologie au primit alimente şi haine. De asemenea, cei peste 120 de copii din cadrul Complexului de Servicii Măgura Codlea au primit haine.
În cadrul aceleiaşi campanii au fost identificate zeci de familii cu mulţi copii care au primit pe lângă haine şi alimente şi aparate electro-casnice.
„Am fost impresionaţi de amploarea luată de campania iniţiată de noi. Foarte multe persoane au răspuns pozitiv intenţiei noastre şi la scurt timp după ce am lansat anunţul am fost copleşiţi de lucruri dăruite cu dragoste şi care au creat mai departe multă bucurie. Să facem cât mai des exerciţiul acesta al dăruirii pentru că răsplata este pe măsură!”, a spus Roxana Dobre, coordonatoarea Asociaţiei „Sfănta Maria” Cristian.
Asociaţia „Sfânta Maria” Cristian este o organizaţie neguvernamentală ortodoxă iniţiată în urmă cinci ani în comuna Cristian, judeţul Braşov. În cadrul acesteia funcţionează un centru de zi pentru 40 de copii din localitate precum şi o cantină socială. Asociaţia monitorizează peste 400 de persoane cu probleme sociale din mai multe localităţi din judeţul Braşov. De asemenea, Asociaţia organizează acţiuni culturale destinate tinerilor şi adulţilor. Următorul eveniment organizat de Asociaţie este o Şezătoare de Dragobete pentru tinerii căsătoriţi, conform celor precizate de Roxana Dobre, coordonatoarea Asociaţiei „Sfânta Maria” Cristian.