Sute de persoane angajate pe loc la bursele locurilor de muncă
Peste 33.700 de persoane din toată țara au participat vineri la Bursa Generală a Locurilor de Muncă, unde 2.270 de companii au oferit în total aproape 39.000 de locuri de muncă. Potrivit Ministerului Muncii, din numărul total de persoane venite la evenimentul organizat în 76 de localități de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), 11.098 au fost selectate în vederea încadrării, iar 629 au fost angajate pe loc, cele mai multe în construcții.
„Astfel de evenimente, care facilitează întâlnirea directă a angajatorilor cu forţa de muncă, sunt extrem de utile şi mă bucură interesul manifestat de ambele părţi, precum şi rezultatele obţinute. Sunt convinsă că numărul celor care vor obţine un loc de muncă, pe lângă cei 629 de oameni angajaţi astăzi (vineri, n.r.) în cadrul bursei, va creşte considerabil”, a declarat ministrul muncii, Simona Bucura-Oprescu.
Principalele domenii în care companiile au făcut angajări pe loc sunt: construcţii de clădiri (139), tăbăcirea şi finisarea pieilor (74), comerţ cu amănuntul (61), fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (55), restaurante şi alte servicii de alimentaţie (51), industria alimentară (33), activităţi de investigaţii şi protecţie (25) etc. În ceea ce priveşte persoanele cu studii superioare, principalele posturi ocupate la fața locului au fost cele de: inginer, director societate comercială, economist, administrator societate comercială etc.
„Bursa Locurilor de Muncă este un eveniment esenţial pentru susţinerea angajatorilor în demersurile lor de identificare a forţei de muncă necesare dezvoltării economice”, a afirmat, la rândul său, preşedintele ANOFM, Florin Cotoşman, prezent la bursa organizată de AJOFM Argeş. (C. Z.)