„Symbol“, 20 de ani. Moment aniversar
Era în septembrie 1990, Bucureşti, când diaconul-profesor Jean Lupu a adunat într-un grup, ca într-un buchet de panseluţe, cele mai bune voci de copii şi tineri. Aşa s-a născut "Symbol", un cor a cărui muzică se apropie de limbajul îngerilor. Cei 20 de ani de la înfiinţarea sa au trecut ca un vis frumos, iar momentul a fost aniversat, sâmbătă, 23 octombrie, printr-un concert susţinut pe scena Ateneului Român, în faţa unei săli arhipline.
A fost odată un om care a avut o dorinţă mare, mare, cât o inimă de copil fericit. Omul, ca şi dorinţa sa, devenită realitate, trăieşte şi povesteşte oricui vrea să asculte basmul vieţii sale. Era în septembrie 1990, Bucureşti, când omul - diacon-profesor Jean Lupu - a adunat într-un cor, ca într-un buchet de panseluţe, cele mai bune voci de copii şi tineri. Iniţiativa profesorului, unică în ţară şi străinătate, a primit, la acea vreme, binecuvântarea fericitului întru adormire patriarhul Teoctist şi, de atunci, grupul se află sub pavăza Patriarhiei Române. Deşi au trecut 20 de ani de la înfiinţare, timpul este generos cu symboliştii, care, în ciuda ritmului natural al vieţii, întineresc şi trăiesc o nesfârşită copilărie. "De ce aş omorî copilul din mine? Ar fi o crimă" "Eu sunt cel mai copil dintre ei. Pentru a te înţelege cu cei mici, trebuie să fii unul dintre ei. Copiii, tinerii în general, comunică pe o lungime de undă specifică vârstei lor. Dacă nu eşti pe aceeaşi lungime de undă, nu te înţelegi cu ei. Un adult pentru a se înţelege cu un copil trebuie să-l iubească", mărturiseşte Jean Lupu. Profesorul spune că s-a simţit întotdeauna bine printre copii. De fapt, crede că în această lume îşi găseşte cel mai bine locul, nu degeaba a acordat mai mult timp din viaţa sa catedrei decât altarului. "Aveţi de gând să vă maturizaţi?", vine întrebarea firească. "Nu, nu am de gând. De ce aş omorî copilul din mine? Ar fi o crimă", răspunde diaconul-profesor, mereu zâmbitor şi senin, fără vreo urmă de umbră pe chipul său. "Domnul profesor este matur, dar are suflet de copil, de aceea este copil. Maturitate înseamnă să nu te porţi ca un om matur, ci să fii serios, profund, să ştii ce trebuie să faci sau să nu faci", vine în întâmpinarea maestrului Iulia Cristina Ciobanu, cea care s-a alăturat corului în urmă cu trei ani, pe când era în clasa a VI-a. Iulia a fost atât de fascinată de povestea "Symbol" încât în primele zile îi scria profesorului Jean Lupu poezii şi scrisori, în care îşi exprima fericirea, mulţumirea de a face parte din grup. Muzica sufletului, muzica cerului "Aici se realizează cele mai trainice legături sufleteşti, clădite pe bază afectivă. Nu se întâlnesc cu ai lor colegi de şcoală, cum se întâlnesc cu cei de la cor. Avem parte de foarte multă bogăţie sufletească, căldură, puritate. Copiii, tinerii care vin la noi sunt de o aleasă educaţie, au preocupări deosebite, iar familiile lor îi aduc pentru că ştiu că aici au un repertoriu aparte, o atmosferă altfel", punctează dirijorul. Cu adevărat altfel aceşti symbolişti. Credincioşi, talentaţi, comunicativi şi blânzi, sunt copii şi tineri cu vârste de la 11 ani la 31 de ani. Limita de vârstă este de 36 de ani. Cu toţii prieteni, uniţi de pasiunea pentru muzica sufletului. Chiar dacă au mai mulţi sau mai puţini ani, sunt de înălţimi diferite şi unii dintre ei au trecut de mult de vârsta copilăriei, în ochii tuturor joacă o lumină care le dă o strălucire caldă. Iar irişii Alinei Solomon sunt cei mai reprezentativi în acest sens. Deşi este senioara grupului (cântă în "Symbol" de la înfiinţarea acestuia), pare un copil. Despre Alina, dirijorul, care îi este asemenea unui tată, spune că nu există Sfântă Liturghie la care obrajii ei să nu se scalde în lacrimi. "Şi-atunci mi se pune şi mie un nod în gât", arată cu emoţie Jean Lupu. "Cred că Dumnezeu ne ascultă şi se bucură că încă mai sunt suflete tinere care vor să ducă mai departe cuvintele Lui. Eu simt mereu o prezenţă în jurul nostru atunci când sunt la cor şi îmi vine să plâng de fiecare dată când cântăm "Iubi-Te-voi Doamne" sau Axionul", zice Alexandra Anghel, membră a corului de şase ani. "Symbol" este singurul cor de copii şi tineret, din ţară şi străinătate, care oferă integral răspunsurile la Sfânta Liturghie. Repertoriul grupului este unul variat, de la muzică bisericească bizantină, creaţii corale bisericeşti ale compozitorilor români şi străini, până la prelucrări de folclor românesc, muzică clasică românească şi universală, colinde tradiţionale româneşti şi străine. Câţiva symbolişti Maria Mihalache are 11 ani şi cântă de un an în cor. Are o personalitate foarte puternică. Ordonată, punctuală, de o maturitate exemplară, face vioară de patru ani, mai nou ia lecţii de pian, şi are timp şi pentru handbal. La întrebarea ce meserie îşi va alege când va creşte mare, Maria a spus: "Am destul timp să mă gândesc. Deocamdată, sunt un copil". Teodora Dinu este de 9 luni în "Symbol". De 9 ani face canto. Are 13 ani şi foarte mulţi prieteni, pentru că este foarte afectuoasă şi leagă uşor prietenii. Florentina Jiuverdianu, 13 ani, este prietena apropiată a Mariei. Consideră corul "o familie mai mare", tocmai pentru că a făcut parte şi din alte grupuri, dar niciunde nu a găsit atmosfera caldă şi prietenoasă de la "Symbol". Ana Lăţia a venit în urmă cu cinci ani în cor, pe când avea 11 ani. Prima impresie? "Eram speriată la început. Timp de un an am fost cea mai mică din cor. Mă uitam în jurul meu cum toată lumea era mare şi cânta şi eu eram mică într-un scaun, uitându-mă la nişte partituri", spune Ana. Fata adaugă că, la început, nu a avut mari legături cu muzica, "poate doar încrederea domnului profesor în mine m-a făcut să merg mai departe". Pentru Ana, experienţa "Symbol" înseamnă educaţie, socializare, încredere în forţele proprii. File de palmares Luminiţa Guţanu, dirijorul secund al corului "Symbol", dar şi al Coralei Patriarhiei "Nicolae Lungu", este alături de vocile îngerilor pământeni de mai bine de doi ani. Distinsă, răbdătoare şi calmă, pentru Luminiţa Guţanu "Symbolul" este "un instrument de suflet, aproape impecabil. Eu îi iubesc. Cred că e tot ce pot să spun. De la iubire se revarsă comunicarea, dăruirea, tot". "Symbol" a concertat pe scenele Sălii Palatului, Radiodifuziunii Române, Ateneului Român, Operei Naţionale, Universităţii Naţionale de Muzică, Palatului Parlamentului, Palatului Cotroceni, Uniunii Compozitorilor, diferitelor universităţi, precum şi în numeroase catedrale şi biserici din Capitală şi din ţară. A obţinut numeroase trofee şi a participat la festivaluri europene şi naţionale. În 9 mai 1999, corul a oferit răspunsurile la Sfânta Liturghie în prezenţa papei Ioan Paul al II-lea. În fiecare an, corul susţine concerte în Bucureşti şi în alte localităţi ale ţării. Nu trebuie uitat faptul că, anual, Filarmonica Naţională "George Enescu" include în programul său cel puţin un concert al corului "Symbol". Corului i-a fost dedicată, în anul 1994, Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur de către compozitorul D.D. Stancu. Seară aniversară la Ateneu Ultima oară, i-am ascultat pe symbolişti la Ateneul Român. Sâmbătă, 23 octombrie, cu începere de la ora 19:00, publicul bucureştean a avut parte de un concert minunat, prilejuit de împlinirea a 20 de ani de activitate a corului. Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, prezent la eveniment nu doar ca admirator al corului, ci şi ca delegat al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, şi-a exprimat admiraţia şi preţuirea pentru lucrarea misionară a "Symbolului". De asemenea, Preasfinţitul Varlaam a adus cu sine un cuvânt de admiraţie, felicitare şi de binecuvântare din partea Părintelui Patriarh, care a oferit corului diploma de onoare "Sfântul Apostol Andrei", ocrotitorul României. Aplauzele la scenă deschisă, uralele şi florile primite la Ateneu au fost încurajările venite din partea publicului român pentru întreg corul, care, în perioada 23 - 30 noiembrie, va participa la Concursul Internaţional "Franz Schubert" de la Viena. Pe lângă stresul concursului, dirijorii grupului şi copiii au emoţii mari legate de costurile deplasării, pe care nu şi le pot permite integral. Sunt în căutarea unui om generos care să le ofere şansa participării la competiţia vieneză. Cât despre familia "Symbol", aceasta promite că va da tot ce are mai bun ca să aducă trofeul concursului acasă. Mult succes!