Tabăra „Căutătorii de lumină“ la Humosu
În Parohia Humosu, comuna Sireţel, Protopopiatul Paşcani, judeţul Iaşi, s-a desfăşurat, în perioada 3-4 septembrie 2016, a patra ediţie a Taberei de vară intitulată „Căutătorii de lumină“.
Programul a fost organizat de Asociaţia Tineretul Ortodox Român (ATOR) - filialele Humosu şi Paşcani.
Ziua de 3 septembrie a început cu Sfânta Liturghie şi a continuat cu împărţirea pe grupe a participanţilor în funcţie de vârsta fiecăruia. În continuare, s-au organizat sesiuni de cunoaştere, sesiuni de discuţii, având ca temă principală „iertarea“ şi cinci ateliere de lucru: muzică, dans, teatru, sport şi tras cu tirul. După aceste ateliere au fost organizate jocuri olimpice urmate de o paradă cu faclii şi baloane în mână prin sat. Seara s-a încheiat cu un moment de rugăciune în biserica parohială. A doua zi, a început tot cu Sfânta Liturghie la care tinerii au fost îmbrăcaţi în costum popular, lăudând pe Dumnezeu. Ziua a continuat cu alte jocuri distractive, cu probe special pregătite pentru a găsi o comoară ascunsă de către părintele Ionuţ şi un spectacol la care au participat copiii de vârste diferite. În cadrul spectacolului copiii au fost aplaudaţi, premiaţi şi apreciaţi pentru eforturile lor. Tot în cadrul spectacolului au fost premiaţi de catre preotul paroh, Ionuţ Ailincăi, şi copiii care au participat la Sfânta Liturghie pe tot parcursul verii la tombola numită „Sfântul Stelian“, aflată la a doua ediţie. Tabăra s-a încheiat cu un frumos foc de tabără, în jurul căruia copiii au cântat şi au dansat.
„A fost cea mai frumoasă tabără din viaţa mea la care am participat“-Simona, 14 ani. „Mă bucur foarte mult că am ales sa particip la această tabăra“ - Andrei, 18 ani. „Au fost două zile minunate, alături de oameni frumoşi şi prieteni adevăraţi“ - Maria.
Acest titlu al taberei nu a fost ales întâmplător. Cu toţii ar trebui sa căutăm lumina şi să încercăm să o păstram în sufletele şi inimile noastre. „Un copil/ tânăr care vine la biserică este frumos şi dobândeşte un comportament frumos, bineplăcut lui Dumnezeu. Să nu ne depărtăm de lumina cea adevărată“, a marturisit pr. Ionuţ Ailincăi de la Parohia Humosu. (Alexandra Manolea, ATOR Humosu)