Tabăra „Copilăria din tinda bisericii” în Parohia Suseni, Protopopiatul Reghin
În Parohia Suseni, Protopopiatul Reghin, a avut loc cea de‑a treia ediție a taberei de vară „Copilăria din tinda bisericii”. Evenimentul, organizat în perioada 21‑25 iulie, a reunit copiii și tinerii din comunitate, care, sub îndrumarea preotului paroh, a cadrelor didactice și a voluntarilor, și‑au desfășurat activitatea pe mai multe ateliere de lucru.
Activitățile au fost împărțite pe diverse categorii: jocuri de cunoaștere și îndemânare, pictură pe sticlă, jocuri de dramatizare, tricotaj și lecții de sănătate și gastronomie. Un moment special l-a constituit prezența în mijlocul copiilor a echipajelor din cadrul Detașamentului de Pompieri Reghin. Cei mici s‑au bucurat şi de jocuri în natură, prietenii închegate, precum și de alte surprize. La finalul taberei, au fost sfințite icoanele pictate, prilej cu care toți cei mici au primit din partea parohiei câte o diplomă și mai multe daruri.