Tabără creștină pentru copii din Lăpuș, Maramureș
Parohiile Lăpuș I și Lăpuș II din Protopopiatul Lăpuș, împreună cu Școala Gimnazială din comuna Lăpuș, a organizat Tabăra Creștină „Prietenie, tinerețe și credință”, coordonată de parohii Ioan Mariș și Daniel Brisc şi ajutați de voluntari. Astfel, în perioada 25-27 iulie s-a desfășurat tabăra pentru elevii claselor IV-VI, iar în perioada 28-30 iulie au fost în tabără elevii claselor VII-VIII. Prioritate au avut elevii care au participat la orele de cateheze organizate în anul școlar 2015-2016.
Tabăra s-a desfășurat la Mănăstirea „Sfântul Ilie Tesviteanul” din localitatea Coroieni, județul Maramureș, o mănăstire care oferă cazarea pentru elevi, în aceste zile. Părintele stareț Ioil, alături de obștea mănăstirii s-a implicat în activitățile din cadrul taberei. Scopul taberei este acela de a fi un prilej pentru aprofundarea cunoștințelor religioase, de a realiza o mai mare apropiere între copii și Biserică, de a dezvolta aptitudini de colaborare între elevi și profesori, precum și de a oferi momente agreabile, reconfortante pentru copii, în spiritul credinței creștin-ortodoxe.
Copiilor li s-a asigurat cazare pentru două nopți și mâncare, precum și câteva ore de cateheze, program de rugăciune, ateliere de creație (confecționare de vaze pentru flori cu diferite motive, huse pentru telefoane mobile și brățări, trăistuțe și zgărzi tradiționale), jocuri și activități în aer liber, drumeție, foc de tabără, cântece și altele. Copiii au beneficiat și de un curs de prim ajutor susținut de doctorița Ana Mihalca.
Deoarece anul 2016 este „Anul omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox”, tema aleasă pentru cateheze este „Iisus Hristos – un copil educat”. Activitățile se desfășoară după un program, iar prin intermediul acestor activități copiii învață să fie responsabili, să comunice în echipă pentru rezolvarea sarcinilor, sunt implicați pe echipe la servirea mesei și la citirea rugăciunilor de dimineață și de seară și se bucură de pe urma implicării de care dau dovadă, văzând roadele muncii lor. „Mulțumim pe această cale părinților pentru implicarea materială și nu numai, mulțumim voluntarilor pentru devotamentul, dragostea și timpul dăruit în sprijinul realizării primei ediții a acestei tabere”, au menționat parohii Ioan Mariș și Daniel Brisc.