Tabăra „Dacii liberi” din Corni a ajuns la a VII-a ediţie

Data: 29 August 2019

Parohia „Sfântul Ioan Evanghelistul” Corni, la iniţiativa şi cu sprijinul preotului Nicolae Capşa şi a preotesei Anemona Capşa, a organizat cea de-a şaptea ediţie a taberei creştin-ortodoxe pentru copii sub titulatura „Dacii liberi”.

Tabăra a însumat un număr de 45 de copii cu vârste între 10 - 18 ani, împărţiţi în patru grupe, fiecare având ca denumire numele unui trib dacic: Costobocii (10-11 ani), Burii (12-13 ani), Carpii (14-15 ani) şi Geţii (16-18 ani). Deschiderea taberei organizate în perioada 19-24 august 2019 a debutat cu săvârşirea Sfintei Liturghii împreună cu copiii, în bisericuţa monument istoric (1735) din satul Corni, comuna Bodeşti - Neamţ, urmată de o sesiune de cunoaştere în cadrul fiecărei echipe şi de o excursie spre localitatea Ceahlău. Traseul a cuprins două opriri. Prima a fost la Mănăstirea „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” Petru Vodă, unde s-au închinat la mormântul vrednicului de pomenire arhimandrit Justin Pârvu şi au ascultat cuvântul stareţului mănăstirii, părintele Hariton Negrea, despre duhovnicul de foc al Moldovei. Cea de-a doua oprire a fost la Palatul Cnezilor Ceahlău, unde copiii au vizitat ruinele şi biserica monument istoric din incintă (sec. al XVII-lea).

Cazarea şi masa au avut loc la o pensiune de lângă staţiunea Durău şi timp de cinci zile tinerii s-au bucurat de mai multe activităţi: ateliere de cunoaştere, de creaţie, de spiritualitate, limba engleză, teatru, muzică şi dans, activităţi sportive - Parcul de Aventură Durău, plimbare cu caiacul pe Lacul Izvorul Muntelui, tir cu arcul etc. - şi drumeţia montană la Cascada Duruitoarea. Fiecare zi a început cu înviorarea, intonarea imnului naţional în jurul drapelului şi rugăciunea de dimineaţă şi s-a încheiat cu câte o seară tematică şi rugăciunea.

Sâmbătă, la finalul taberei, s-a revenit în satul Corni, unde părinţii şi sătenii din comunitate au participat la încheierea oficială a taberei, punctată prin spectacolul oferit de copii la căminul cultural. Activitatea a cuprins cântece, scenete şi dansuri populare. Seara a continuat cu vizionarea filmului cu activităţile taberei, masa festivă, încununată de aniversarea majoratului unuia dintre participanţi, şi focul de tabără.

Împlinirea acestui „vis de vară” a fost posibilă şi prin implicarea unor voluntari inimoşi: studenta Maria Grumezea, studenta Elena Prăvălici, prof. Magda Avădanei, ing. Constantin Tomulesei, preoteasa Anemona Capşa, studenta Georgiana Murariu şi eleva Raluca Tănase. De asemenea, trebuie menţionat sprijinul acordat copiilor satului pentru participarea la tabără de către Primăria şi Consiliul Local Bodeşti, prin primarul Marinel Barna, la care s-au adăugat şi câţiva susţinători: Cristian Berbece, Ana Drelciuc, Constantin Timofte, Marian Corduneanu.

Tabăra a oferit copiilor şansa ieşirii din spaţiul virtual şi a trăirii unor experienţe în spaţiul real, legând prietenii noi, depăşindu-şi limitele inimaginabile şi rămânând cu amintiri de neuitat. Slavă lui Dumnezeu pentru toate, cu speranţa realizării unei ediţii viitoare!