Tabăra de creaţie „Icoana în suflet de copil” a ajuns la final
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, la Mănăstirea Timişeni Şag a avut loc, de curând, a doua ediţie a taberei de creaţie „Icoana în suflet de copil”. Această tabără a fost organizată de către Sectorul învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Timişoarei, în colaborare cu Facultatea de Arte şi Design din Timişoara şi cu Consiliul Judeţean Timiş. Acest proiect a fost inclus pe agenda culturală a Consiliului Judeţean Timiş și finanţat prin Centrul de Cultură şi Artă Timiş.
Tabăra de creaţie „Icoana în suflet de copil”, ediţia a II-a, s-a desfăşurat în două serii a câte 15 elevi, prima pentru clasele IX-XI, iar a doua pentru clasele VII-VIII. Acest proiect s-a adresat elevilor din clasele menționate, clasaţi pe primele locuri la Olimpiada Naţională de Religie, etapa judeţeană, precum şi la alte concursuri şcolare. Prin această acţiune, Arhiepiscopia Timişoarei a dorit să acorde o atenţie specială elevilor merituoşi, ataşaţi de valorile Bisericii şi dornici să împărtăşească şi altora din credinţa şi dragostea lor pentru Dumnezeu.
„Cunoaşterea valorilor tradiţionale şi stimularea creativităţii sunt o componentă capitală. Nu se realizează de la sine şi de aceea este necesar să fie abordată o asemenea temă, cu atât mai mult cu cât semnalăm că în această etapă a adolescenţei componenta valorică se manifestă tot mai evident”, a menționat părintele Sorin Lungoci, consilier eparhial.
Tabăra de creaţie a avut drept scop implicarea elevilor în mai multe activităţi: participare la programul liturgic al Mănăstirii Timişeni Şag, atelier de creaţie - icoane pe sticlă, concurs şi expoziţie de icoane pe sticlă, activităţi recreative, dialoguri pe teme religioase şi de interes specific vârstei, precum şi un pelerinaj de o zi la mănăstirile din cadrul Arhiepiscopiei Timișoarei: Luncanii de Sus, Româneşti şi Fârdea.