Tabăra de creație „Icoana mea”, ediția a II-a
La Parohia Timişoara-Viile Fabric, în perioada iunie-iulie, s-a desfăşurat a doua ediţie a taberei de creaţie „Icoana mea”.
Evenimentul este organizat de parohia ortodoxă Timişoara-Viile Fabric, în colaborare cu Facultatea de Arte şi Design din Timişoara şi cu Consiliul Judeţean Timiş. Tabăra este inclusă pe agenda culturală a Consiliului Judeţean Timiş, fiind finanţată prin Centrul de Cultură şi Artă Timiş. Tabăra s-a adresat elevilor participanţi la programele catehetice „Hristos Împărtăşit copiilor” şi „Alege şcoala!” din această parohie.
Astfel, un număr de peste 50 de copii au fost iniţiaţi în tainele iconografiei. Potrivit pr. Sorin Lungoci, consilier la Sectorul învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Timişoarei, „activităţile derulate în cadrul taberei au în vedere cunoaşterea şi înţelegerea valorilor tradiţionale creştine prin pictarea de icoane pe sticlă, precum şi dezvoltarea creativităţii în rândul elevilor prin promovarea valorilor creştine”.
De hramul parohiei, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, în 29 iunie a.c., au fost premiaţi un număr de 43 de elevi de la Şcoala Gimnazială nr. 7 „Sfânta Maria” şi de la alte şcoli din oraş, elevi care au încheiat anul şcolar 2015-2016 pe locul I; unii dintre ei având media generală 10.
„Prin această acţiune, parohia Timişoara-Viile Fabric acordă o atenţie deosebită elevilor merituoşi, ataşaţi de valorile Bisericii şi dornici să împărtăşească şi altora din credinţa şi dragostea lor pentru Dumnezeu. Unii dintre elevi se întâlnesc poate pentru prima oară cu acest meştesug şi dar binecuvântat de la Dumnezeu şi cred că este o ocazie deosebită pentru a aprofunda învăţătura de credinţă a Sfintei noastre Biserici şi prin arta icoanei, cunoscută pentru multiplul ei rol în viaţa creştinului. Este îndeobşte cunoscută puterea pedagogică şi sfinţitoare a icoanei, aceasta fiind, înainte de toate, o mărturisire de credinţă”, a precizat pr. paroh Marius Sfercoci.
Păstrând o tradiţie de câţiva ani, copiii participanţi la acestă tabără au mers într-o excursie de-o zi ce a avut obiectiv cunoaşterea Cetăţii Devei şi a împrejurimilor ei. „Prin această acţiune s-a dorit răsplătirea trudei şi a dragostei depuse de către elevi în cadrul activităţilor educaţionale ale parohiei şi ale taberei”, a menţionat părintele diacon Florin Băran.
La Parohia Timişoa-Viile Fabric funcţionează, din anul 2014, și un centru educaţional inovativ, intitulat „Alege Şcoala!”.